Vitezomani pe A1 București–Curtea de Argeș: trei șoferi prinși cu peste 190 km/h de polițiști. Unul era și puțin băut

Amenzi de peste 1.800 de lei și permise suspendate pentru 90 de zile

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București–Râmnicu Vâlcea au depistat, în decurs de câteva ore, trei conducători auto care circulau cu viteze mult peste limita legală. Toți au fost sancționați și au rămas fără permis de conducere.

Polițiștii rutieri din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București–Râmnicu Vâlcea au desfășurat acțiuni de monitorizare a traficului, în urma cărora au depistat mai mulți șoferi care au încălcat grav regimul legal de viteză.

Primul caz vizează un bărbat de 55 de ani, din Pitești, județul Argeș, surprins de aparatul RADAR circulând pe sensul de mers către Râmnicu Vâlcea cu viteza de 191 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

În jurul orei 12:00, polițiștii au depistat un alt conducător auto, în vârstă de 44 de ani, din Satu Mare, care circula cu viteza de 160 km/h. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz au fost dispuse măsuri legale, șoferul fiind sancționat cu amendă de 1.822,5 lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile.

Tot în jurul orei 12:00, un alt șofer, de 47 de ani, din București, a fost înregistrat de RADAR circulând cu viteza de 192 km/h. Acesta a primit aceeași sancțiune contravențională, respectiv amendă în valoare de 1.822,5 lei, iar permisul de conducere a fost reținut pentru 90 de zile.

Polițiștii rutieri reamintesc conducătorilor auto importanța respectării limitelor legale de viteză, pentru prevenirea accidentelor rutiere și protejarea vieții tuturor participanților la trafic.

Sursa: https://interesargesean.ro/vitezomani-pe-a1-bucuresti-curtea-de-arges-trei-soferi-prinsi-cu-peste-190-km-h-de-politisti-unul-era-si-baut/

Ultimă oră

Același autor