Un accident rutier spectaculos și extrem de periculos a avut loc astăzi, în jurul orei 14.00, pe strada Mihai Eminescu din orașul Negrești-Oaș.Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, evenimentul s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate, două autoturisme intrând în coliziune. Impactul a fost unul puternic, iar consecințele au fost pe măsură.
În urma coliziunii, unul dintre autoturisme a rămas pe partea carosabilă, în timp ce al doilea a fost proiectat în afara drumului. Mașina scăpată de sub control a spulberat gardul unui imobil și s-a oprit în zidul unei biserici din apropiere, provocând pagube materiale.
Conform datelor preliminare, în cele două autoturisme se aflau trei persoane. La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de prim-ajutor, care au acordat îngrijiri medicale victimelor. Deocamdată, nu au fost comunicate oficial informații privind gravitatea rănilor suferite de acestea.
Zona a fost securizată de polițiști, care au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Oamenii legii urmează să stabilească responsabilitatea fiecărui șofer implicat. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate la fața locului.
PresaSM va reveni cu informații pe măsură ce autoritățile vor furniza noi detalii despre acest caz…