Zilele Orașului Satu Mare 2026 ar urma să aibă loc în perioada 29, 30 și 31 mai, potrivit informațiilor obținute de Dincolo de Sport . Deocamdată, organizatorii nu au luat o decizie finală în privința show-ului de închidere sau a variantei de spectacol vizual care va fi aleasă pentru ediția din acest an.
Una dintre discuțiile care deja stârnesc interes în rândul sătmărenilor este legată de artificii. Sursele noastre susțin că, în acest moment, nu s-a stabilit clar dacă la finalul evenimentului vor exista artificii clasice, drone, show-uri cu foc sau o combinație între mai multe variante.
Pe de o parte, sunt sătmăreni care consideră că un eveniment de asemenea amploare ar trebui să includă toate tipurile de spectacole, eventual în seri diferite, pentru a oferi un plus de diversitate și spectacol publicului. Pe de altă parte, există și voci care nu își doresc artificii reale, invocând în special disconfortul provocat animalelor, dar și impactul asupra persoanelor sensibile la zgomot.
Este de așteptat ca Primăria Municipiului Satu Mare și G.M. Zamfirescu să țină cont de reacțiile publicului înainte de a lua o hotărâre finală. Mai ales că și anul trecut autoritățile au cerut feedback de la participanți, printr-un sondaj în care oamenii au putut să își spună părerea despre organizare, dar și despre artiștii sau trupele pe care și le-ar dori la ediția din 2026.
Astfel, pe lângă discuția despre artificii sau alternativele moderne de spectacol, un subiect important rămâne și lista invitaților muzicali, care ar putea fi influențată direct de dorințele sătmărenilor.
Până la un anunț oficial complet, cert este că ultimul weekend din mai se anunță deja unul important pentru oraș, iar ediția din 2026 ar putea veni și cu unele schimbări față de anii trecuți.