„Danțu’ la șură” din Soconzel rămâne una dintre cele mai autentice și reprezentative manifestări ale Țării Codrului, o sărbătoare în care tradițiile, credința și spiritul comunității se împletesc firesc. Evenimentul, desfășurat în Duminica Tomii, adună an de an localnici și oaspeți într-o atmosferă încărcată de emoție și mândrie.
Vicepreședintele Camerei Deputaților și președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, a transmis un mesaj amplu despre importanța acestui obicei și despre legătura profundă dintre oameni și valorile moștenite din generație în generație.
Mesaj integral:
„Sunt mândru că sunt 𝗰𝗼𝗱𝗿𝗲𝗮𝗻 și vin, de fiecare dată, cu 𝗯𝘂𝗰𝘂𝗿𝗶𝗲 la toate 𝗲𝘃𝗲𝗻𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗻𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗲. Energia oamenilor, 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗲 și 𝗰𝗿𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁̦𝗮 care ne leagă dau forță 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗶 𝗻𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗲.
„𝐃𝗮𝗻𝘁̦𝘂’ 𝗹𝗮 𝘀̦𝘂𝗿𝗮̆” din 𝐒𝗼𝗰𝗼𝗻𝘇𝗲𝗹 este o 𝗺𝗮𝗻𝗶𝗳𝗲𝘀𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗰𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗳𝗼𝗹𝗰𝗹𝗼𝗿𝗶𝗰𝗮̆ emblematică pentru 𝘇𝗼𝗻𝗮 𝐂𝗼𝗱𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶.
După ieșirea de la 𝗯𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗮̆, 𝗰𝗲𝘁𝗲𝗿𝗮𝘀̦𝗶𝗶 cântă până la 𝗮𝗽𝘂𝘀, în 𝐃𝘂𝗺𝗶𝗻𝗶𝗰𝗮 𝐓𝗼𝗺i𝗶.
𝐃𝗮𝗻𝘀𝘂𝗹 𝗽𝗼𝗽𝘂𝗹𝗮𝗿 este cel mai eficient mijloc de 𝗲𝘁𝗮𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹. Fiecare 𝗳𝗲𝗰𝗶𝗼𝗿 și fiecare 𝗳𝗮𝘁𝗮̆, alături de toți 𝘀𝗮̆𝘁𝗲𝗻𝗶𝗶 care participă la 𝗵𝗼𝗿𝗮̆, se străduiesc să se îmbrace cât mai frumos pentru a atrage atenția 𝗺𝘂𝗹𝘁̦𝗶𝗺𝗶𝗶.
Codrenii sunt oameni simpli, mândri și primitori, dar neîntrecuți în „danț”. Nu se pomenește danț fără „uspățoi” – feciori și fete din localitățile învecinate. „Tizeșii” (organizatorii) „alcăzeau” (angajau) banda de ceterași și anunțau în șura cui se va desfășura adunarea. Stăpânul șurii, „gazda mare”, se ocupa de băutură și de mâncare, în schimb tinerii trebuiau să meargă o zi la coasă. Toate dansurile codrenilor se joacă în perechi.
Frumusețea cântecului și a danțului este îmbogățită de „strigături”, rostite de feciori sau de bărbați, în timp ce fetele doar iuiesc. Aceste strigături sunt pline de adevăr, uneori cu un caracter satiric. Aici mă declar campion și oricând dau o mână de ajutor.
„Danțu’ la șură” este o manifestare a comunității care, alături de biserică, creează o legătură puternică în lumea rurală. Satul Soconzel, comuna Socond, se numără printre puținele așezări ale Zonei Codrului unde se păstrează vii tradițiile populare, tradiții care datează de sute de ani și care nu și-au pierdut farmecul și originalitatea.”