Au ,,curs” amenzile pe șoselele județului Satu Mare, în weekend. Polițiștii au aplicat sute de amenzi și au transformat zeci de șoferi în pietoni.
Ce spune poliția:
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat, în perioada 17-19 aprilie, activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80.000 de lei.
Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 700 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei.
De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 34 conducători de autoturisme, fiind reținute și 23 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.
Sursa: IPJ Satu Mare
Sursa: https://portalsm.ro/2026/04/au-curs-amenzile-pe-soselele-judetului/