Șofer din Satu Mare, rănit într-un accident cu două TIR-uri pe Valea Oltului! Un bărbat de 46 de ani, din comuna Moftin, județul Satu Mare, a fost rănit luni într-un accident rutier produs pe DN 7, în zona localității Brezoi (județul Vâlcea), după ce două autovehicule de mare tonaj au intrat în coliziune. Traficul în zonă a fost temporar blocat pentru intervenția echipajelor și cercetări.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Vâlcea, accidentul s-ar fi produs după ce un bărbat de 63 de ani, din comuna Sălătrucel, aflat la volanul unei autoutilitare, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și meteo. Acesta a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de șoferul din Satu Mare.
În urma impactului, conducătorul auto din Moftin a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit echipaje de la Stația de Pompieri Brezoi și Detașamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD și alte două ambulanțe SAJ.
Salvatorii au găsit o persoană încarcerată, care a fost extrasă în stare conștientă și predată echipajelor medicale.
Șoferul de 63 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului, urmând ca procedura să fie realizată la unitatea medicală.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului.
Sursa: https://portalsm.ro/2026/04/foto-sofer-din-satu-mare-ranit-intr-un/