Un accident rutier s-a produs în satul Mălăiești, comuna Râfov, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune în care se aflau trei persoane.
La sosirea echipajelor de intervenție, toate victimele erau conștiente. Inițial, două dintre acestea au fost rănite și transportate la spital de echipajele SMURD pentru investigații și îngrijiri medicale.
Ulterior, și cea de-a treia persoană implicată în accident a fost dusă la spital, după ce, într-o primă fază, refuzase transportul.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Pe lângă acordarea primului ajutor, aceștia au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Sursa: https://dincolodesport.eu/foto-accident-grav-in-aceasta-dupa-amiaza-logan-spulberat-de-un-bmw/