15 C
Satu Mare
12 mai, 2025

Meciul FC Universitatea Cluj – Politehnica Iași, întrerupt din cauza ploii torențiale, reluat luni

03 sep 2023, 17:32

FOTO: Facebook @ FC Universitatea Cluj

Meciul FC Universitatea Cluj – Politehnica Iași a fost întrerupt din cauza ploii torențiale care a făcut suprafața de joc impracticabilă. Partida se va relua luni.

Meciul dintre FC Universitatea Cluj şi Politehnica Iaşi, din etapa a 8-a a Superligii de fotbal, a fost suspendat din cauza terenului impracticabil, duminică, la scorul de 0-0, în urma unei ploi torenţiale.

Mai întâi, repriza secundă a început cu întârziere, iar apoi jocul a fost întrerupt în minutul 54 pentru o oră, timp în care trebuia ca organizatorii să rezolve problemele, scrie Agerpres.

Potrivit unei postări făcute pe pagina de Facebook de reprezentanții FC Universitatea, meciul va fi reluat luni, începând de la ora 13:00.

”Meciul se va relua mâine de la ora 13:00 din minutul 53, după ce condițiile meteorologice extreme au făcut imposibilă desfășurarea jocului astăzi”, se arată în anunțul celor de la FC Universitatea.

De asemenea, mai spun aceștia, ”biletele utilizate astăzi vor fi valabile și la reluarea jocului de mâine. Porțile stadionului se vor deschide începând cu ora 12:00”.

FC Universitatea Cluj – Politehnica Iaşi 0-0, suspendat în minutul 54, Cluj Arena – Cluj-Napoca

Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); al patrulea oficial: Szabolcs Kovacs (Carei)

Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Romică Bîrdeş (Piteşti)

Observatori: Florin Hîncu (Braşov) – CCA, Florin Bătrânu (Timişoara) – LPF, scrie Agerpres.

03 sep 2023, 17:06

Sursa: https://www.dcnews.ro/meciul-fc-universitatea-cluj-politehnica-iasi-intrerupt-din-cauza-ploii-torentiale-reluat-luni_928814.html

Ultimă oră

Același autor

Cele mai noi știri

06.10.2024 11:42

03.10.2024 11:58

01.10.2024 14:15