Acțiune integrată a poliției în Ardud și Beltiug: controale și sancțiuni pentru siguranța publică

În data de 19 martie 2026, polițiștii au organizat o acțiune integrată în localitățile Ardud si Beltiug, mobilizând efective din mai multe structuri pentru prevenirea faptelor ilegale și creșterea siguranței publice.

În cadrul intervenției, au fost legitimate peste 160 de persoane și verificate mai mult de 120 de autoturisme. Polițiștii au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 57.000 de lei. De asemenea, autoturismele oprite au fost controlate și de inspectorii Registrului Auto Român, pentru identificarea vehiculelor neconforme din punct de vedere tehnic, rezultând reținerea a 5 certificate de înmatriculare.

La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și criminalistică, precum și reprezentanți ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Imigrări Satu Mare, Serviciului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Satu Mare.

Evenimentul face parte dintr-un program integrat de prevenire și descurajare a infracționalității, menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere în județ.

Sursa: https://www.satmareanul.net/2026/03/20/actiune-integrata-a-politiei-in-ardud-si-beltiug-controale-si-sanctiuni-pentru-siguranta-publica/

Ultimă oră

Același autor