25 C
Satu Mare
14 aprilie, 2024

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită includerea unor modificări asupra procedurii de constatare a plagiatelor în proiectul Legii Învăţământului Superior

Posted by:

15 martie 2023

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită includerea în proiectul Legii Învăţământului Superior a unor modificări asupra procedurii de constatare a plagiatelor, astfel încât „ să fie realmente funcțională ”.

„Având în vedere demararea procesului de avizare interministerială cu privire la proiectul Legii Învățământului Superior, ANOSR salută deschiderea față de propunerile federației preluate în proiectul consolidat, însă solicită Ministerului Educației, Guvernului și Parlamentului României includerea amendamentelor ANOSR referitoare la 4 mari teme de interes: ponderea studenților în alegerea rectorilor, modificarea taxelor de școlarizare, durata mandatelor rectorilor și procedura de constatare a plagiatelor.

Salutăm deschiderea față de propunerile federației și includerea în proiectul consolidat a revendicărilor ANOSR privind:

creșterea cuantumului burselor și corelarea alocației bugetare cu salariul minim pe economie;

creșterea reducerii acordate la transportul feroviar la 90%;

eliminarea posibilității renunțării unilaterale la titlul de doctor;

creșterea ponderii studenților în comisiile de etică și asigurare a calității la 25%;

includerea studenților în organismele funcționale care exercită atribuții între ședințele Consiliului facultății, Senatului sau Consiliului de administrație, constituite la nivelul universităților;

acordarea dreptului organizațiilor studențești de a beneficia gratuit de spații pentru sediile sociale;

obligativitatea asigurării accesului la internet wi-fi în întreg spațiul universitar;

publicarea CV-urilor tuturor cadrelor didactice și de cercetare, titulare și asociate, pe website-urile universităților.

Solicităm Ministerului Educației, Guvernului și Parlamentului României includerea amendamentelor ANOSR referitoare la patru teme mari de interes din proiectul Legii Învățământului Superior:

I. Creșterea ponderii studenților în alegerea rectorilor instituțiilor de învățământ superior la 25%.

II. Menținerea mandatelor rectorilor și senatelor universitare la 4 ani și introducerea limitării de a ocupa funcția de rector la maximum 2 mandate și maximum 8 ani, în acord cu prevederile inițiale ale Legii nr. 1/2011.

III. Nemodificarea taxelor universitare pe parcursul școlarității, astfel încât studenții să aibă predictibilitate, încă de la admitere, asupra costului studiilor universitare.

IV. Modificarea procedurii de constatare a plagiatelor, astfel încât aceasta să fie realmente funcțională. În actuala formă a legii, în considerarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 364/2022, tezele de doctorat plagiate pot fi anulate de instanța de contencios administrativ în termen de maximum 1 an de la acordarea titlului de doctor, chestiune ce nu satisface exigențele necesare în materia eticii și integrității academice. În acest sens, ANOSR a propus Ministerului Educației reformularea articolului referitor la constatarea plagiatului în tezele de doctorat, astfel încât acesta să respecte exigențele instanței de contencios constituțional.

ANOSR apreciază deschiderea Ministerului Educației asupra integrării punctelor de vedere exprimate de federație și solicită și revizuirea priorităților anterior menționate, de natură să asigure un climat academic mai apropiat de ceea ce întreaga societate așteaptă în anul 2023.”

Partajează asta:

Sursa: https://estnews.ro/2023/03/15/alianta-nationala-a-organizatiilor-studentesti-din-romania-anosr-solicita-includerea-unor-modificari-asupra-procedurii-de-constatare-a-plagiatelor-in-proiectul-legii-invatamantului-superior/

Ultimă oră

Același autor