Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare au realizat în această săptămână 92 acțiuni de control.
Verificările au vizat unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități de catering, hipermarketuri, supermarketuri, piețe agroalimentare, unități alimentație publică, cantine, baruri, laboratoare de cofetărie, chioșcuri școlare, magazine alimentare și de legume fructe, unități pentru fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, precum şi unități pentru depozitarea alimentelor, seminţelor, legumelor şi fructelor.
Controalele s-au concentrat pe prevenirea riscurilor pentru sănătatea consumatorilor și consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile au fost aplicate doar în cazul în care deficiențele constatate nu au fost corectate în termenul acordat sau când au existat riscuri semnificative pentru siguranța alimentelor.
În urma controalelor efectuate, în această săptămână a fost aplicată o amendă contravențională, în valoare de 10.000 lei pentru restaurant din Carei , pentru nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și de valorificare a produselor alimentare, precum și a instalațiilor, utilajelor și a ustensilelor de lucru folosite.
Sursa: https://satumareonline.ro/cp/8/36707/Amenda-uriasa-pentru-un-restaurant-din-Carei