32.8 C
Satu Mare
6 iunie, 2025

Atacul care a rescris regulile războiului: Cum se va schimba strategia militară a Occidentului după raidul istoric al Ucrainei

Din articol

Atacul ucrainean cu drone asupra bazelor aeriene rusești, care

, va rămâne în istorie ca unul dintre cele mai impresionante raiduri militare lansate vreodată. Țările occidentale au învățat lecții importante din războiul din Ucraina, după cum o arată și un raport recent al guvernului britanic în care se precizează că este nevoie de o strategie mai flexibilă în Europa și Asia pentru a face față inovațiilor pe care le presupune un conflict modern, în timp ce cea mai mare problemă în calea implementării acestui plan este lipsa banilor, relatează

Operațiunea specială „

” a combinat conceptul vechi al sabotajului cu arma asociată cel mai des cu războiul din Ucraina: dronele.

În acest fel, atacul a ilustrat două lucruri: în primul rând, că atunci când noile tehnologii sunt folosite în mod inventiv pot produce pagube mari unor ținte mult mai sofisticate și scumpe și, în al doilea rând, câmpul de luptă se întinde acum mult în spatele liniei frontului, ceea ce schimbă complet un aspect al conflictului care a fost considerat de bază în ultimii 25 de ani.

După mai multe decenii de complacere, Marea Britanie, la fel ca și aliații săi, a recunoscut că trebuie să se pregătească de război. Asta înseamnă că trebuie să acumuleze muniție, trupe și tehnologii pentru a lupta dincolo de granițe, dar și pe propriul teritoriu.

După încheierea Războiului Rece, forțele aeriene britanice, la fel ca cele ale multor alte țări europene, au ales să reducă din costuri și au închis mai multe baze aeriene și centre unde avioanele militare erau modernizate.

Atacul-surpriză al Ucrainei arată de ce acest trend pare să fi fost o greșeală.

privind capacitatea de apărare a Marii Britanii menționează faptul că forțele aeriene britanice trebuie să învețe din nou cum să lupte folosind o gamă mai largă de baze militare și să răspândească cât mai mult depozitele în care își ține muniția, piesele de schimb și combustibilul.

„Tehnologiile emergente schimbă deja natura războiului mai profund decât în orice alt moment din istoria omenirii”

Raportul britanic cere adoptarea unei abordări care cuprinde „întreaga societate” și în care industria, lumea financiară, cea academică, educația și oamenii de rând sunt mai bine pregătiți pentru crize.

„Tehnologiile emergente schimbă deja natura războiului mai profund decât în orice alt moment din istoria omenirii”, scrie în raportul guvernului britanic, în care se arată că Regatul Unit și aliații săi s-au adaptat foarte lent la noua realitate.

Portavioanele britanice vor fi modernizate pentru a deveni fortărețe „hibride” care pot lansa drone, avioane militare și arme cu rază lungă de acțiune. Echipamentele grele și scumpe, precum tancurile, vor reprezenta doar 20% din

, în timp ce sistemele fără echipaj care pot fi reutilizate vor forma 40% din arsenal, iar restul de 40% îl vor reprezenta „consumabilele”, precum obuzele, rachetele și dronele kamikaze.

Marea Britanie se află în poziția privilegiată de a putea experimenta în acest fel, întrucât alte țări aliate cu teritorii mari, precum Germania, își extind forțele terestre tradiționale. Totuși, raportul britanic se ferește să numească echipamentul vechi și greoi de domeniul trecutului. Nu orice război poate fi purtat cu drone lansate din camioane.

Tancurile vor rămâne importante pentru că, spre exemplu, ele protejează trupele pe câmpul de luptă, care devine din ce în ce mai „transparent”. Angajamentul de a construi 12 noi submarine de atac arată că una dintre cele mai mari și costisitoare arme – submarinul nuclear – rămâne și una dintre cele mai puternice.

Rusia se reînarmează rapid și America amenință că se retrage din Europa. Ce fac aliații NATO?

Între ambițiile mari pe care le-a dezvăluit guvernul britanic și capacitatea de a realiza obiectivele propuse rămâne însă un hău destul de pronunțat.

Regatul Unit și-a propus ca până cel mai târziu în 2027 să ajungă să cheltuie 2,5% din PIB pe apărare, având ca țintă aproximativă creșterea cheltuielilor până la 3% din PIB până în 2034. Aceste cifre sunt extrem de inadecvate, potrivit The Economist.

Rusia se reînarmează rapid și America dă semne că își va muta trupele din Europa. Confruntându-se cu aceleași pericole, Germania ar putea ajunge în doar patru ani să cheltuie de două ori mai mult pe apărare decât Marea Britanie.

Aliații NATO vor alege cel mai probabil ca țintă pentru cheltuielile pe apărare pragul de 3,5% din PIB la summitul din 24 iunie. Pentru asta, va fi nevoie de creșteri de taxe, reducerea ajutorului social sau împrumuturi. Este greu de închipuit cum ar putea Europa să susțină Ucraina, să descurajeze Rusia și să umple golurile lăsate de America cu mai puține fonduri pentru apărare.

În 2014, aliații NATO s-au pus de acord asupra țintei de 2% din PIB pentru apărare – apoi, au ignorat-o. De această dată, ritmul în care aceste schimbări vor avea loc este la fel de important ca și ținta ce trebuie atinsă.

„Până nu demult, un război împotriva unei alte țări cu forțe militare avansate era de neînchipuit”, scrie în raportul guvernului britanic, care avertizează că un astfel de conflict ar fi devastator și cu efecte de lungă durată.

Așadar, nu există metodă mai bună de a descuraja un așa război decât dezvoltarea capacității de a purta un astfel de război, potrivit The Economist.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/atacul-care-a-rescris-regulile-razboiului-cum-se-va-schimba-strategia-militara-a-occidentului-dupa-raidul-istoric-al-ucrainei-3270977

Ultimă oră

Același autor