Comisia județeană pentru aplicarea prevederilor privind Programul pentru Școli al României s-a reunit miercuri, 4 martie 2026, la sediul Instituției Prefectului Județul Satu Mare, pentru a stabili coordonatele implementării programului în următorii ani școlari.
La întâlnire au participat subprefectul Ioan Tibil, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, membri ai comisiei, precum și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate și ai administrației județene cu atribuții în domeniu.
Pe agenda ședinței s-au aflat consultări privind stabilirea produselor ce vor fi distribuite preșcolarilor și elevilor din ciclul primar și gimnazial în anii școlari 2026–2027, 2027–2028 și 2028–2029, precum și definirea măsurilor educative asociate programului.
În cadrul discuțiilor a fost analizată experiența implementării din perioada anterioară, fiind evidențiate aspecte legate de distribuție, depozitare, calitatea produselor și necesitatea îmbunătățirii cadrului de aplicare. De asemenea, s-a subliniat importanța asigurării unor condiții corespunzătoare de păstrare a alimentelor în unitățile de învățământ.
În urma votului, membrii comisiei au aprobat în unanimitate propunerea privind produsele ce vor fi distribuite în perioada 2026–2029: lapte, produse de panificație și fructe.
Programul va include și măsuri educative complementare pentru promovarea unei alimentații sănătoase. Totodată, pentru copiii care necesită regim alimentar special vor fi asigurate, la solicitarea părinților sau tutorilor legali, produse fără gluten și lactate fără lactoză.
Instituția Prefectului Județul Satu Mare va monitoriza în continuare implementarea programului, în vederea respectării prevederilor legale și atingerii obiectivelor stabilite.