8.9 C
Satu Mare
19 aprilie, 2025

Când vor avea loc alegerile parlamentare în Republica Moldova. Legislativul a votat data scrutinului crucial pentru Chișinău

Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se preconizează a fi extrem de disputată şi ar putea remodela peisajul politic al ţării.

Proiectul pentru stabilirea datei aelgerilor a fost aprobat de 57 de deputaţi şi au existat 32 de abţineri, scrie POLITICO, potrivit news.ro.

Maia Sandu, care încearcă să alinieze Moldova mai strâns la Uniunea Europeană şi să îndepărteze Moldova de legăturile istorice cu Moscova, se confruntă cu o provocare tot mai mare din partea opoziţiei. Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care a fost aproape de a o învinge pe Sandu în cursa prezidenţială de anul trecut, conduce acum o coaliţie de trei partide pentru a contesta majoritatea deţinută de partidul ei proeuropean, PAS.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu, votul din septembrie va fi „crucial” pentru modelarea viitorului ţării. „Fie aruncăm la gunoi tot ce am realizat pe calea modernizării şi integrării în UE, fie mergem înainte spre pace şi dezvoltare”, a declarat Grosu miercuri, anunţând decizia PAS de a organiza alegeri la 28 septembrie.

„Scopul nostru este să ne asigurăm că Moldova rămâne pe drumul spre pace, evită să cadă sub influenţa Kremlinului şi îşi păstrează suveranitatea şi libertatea”, a punctat el.

Moldova are o lungă istorie de interferenţe ruseşti, Moscova fiind acuzată în mod repetat că sprijină partide politice şi răspândeşte dezinformare. Preocupări similare au fost ridicate şi în timpul ultimelor alegeri, desfăşurate la 20 octombrie 2024, care au coincis cu un referendum privind aderarea la UE, votat la limită.

Preşedinta Maia Sandu a ţinut, joi, un discurs în parlament despre starea naţiunii şi a spus că ţara are nevoie în continuare de prietenii puternice, care să o ajute şi să o protejeze. „Moldova nu mai este singură – suntem pe calea aderării la Uniunea Europeană. Şi vom reuşi doar dacă menţinem Moldova de partea păcii, dacă rămânem uniţi şi hotărâţi. Ştiu că nu e uşor şi uneori ne simţim descurajaţi. Cei care nu vor binele ţării noastre vor ca noi să ne temem, să ne fie lehamite, să lăsăm mâinile în jos. Dar în faţa fricii, noi avem două răspunsuri puternice: unitatea de neam şi solidaritatea externă”, a declarat Maia Sandu în faţa parlamentarilor

Deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor şi cei afiliaţi oligarhului fugar Ilan Şor au boicotat discursul preşedintei Maia Sandu din Parlament, susţinut în cadrul şedinţei din 17 aprilie. În momentul în care şefa statului a fost invitată la tribuna centrală, parlamentarii au părăsit sala plenară.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/moldova/cand-vor-avea-loc-alegerile-parlamentare-in-republica-moldova-legislativul-a-votat-data-scrutinului-crucial-pentru-chisinau-3203509

Ultimă oră

Același autor