Din articol
Euro a devenit câştigătorul neaşteptat al recentelor turbulenţe de pe pieţele financiare provocate de tarifele comerciale impuse de preşedintele Donald Trump, atingând un maxim al ultimilor trei ani faţă de dolar, în contextul în care Europa este percepută tot mai mult drept un refugiu sigur în haosul economic global, relatează Reuters.
Creşterea euro este alimentată de temerile tot mai mari ale investitorilor globali în privinţa activelor americane, determinându-i să îşi vândă deţinerile şi să îşi repatrieze capitalurile. În Europa, aceste fluxuri susţin aprecierea monedei unice.
„Fluxurile de capital au devenit mult mai mari decât cele comerciale. Dacă guvernul SUA face ca acţiunile să scadă şi reduce profitabilitatea companiilor americane, trebuie să ne întrebăm dacă restul lumii mai doreşte să-şi plaseze banii în obligaţiuni sau acţiuni americane,” a declarat Kit Juckes, strateg valutar-şef la Societe Generale.
Cu cât s-a apreciat euro față de dolar
Euro s-a apreciat cu peste 5% faţă de dolar de la 1 aprilie, cu o zi înainte ca Trump să introducă tarife vamale de bază de 10% pentru toate economiile şi taxe suplimentare de 20% pentru Uniunea Europeană.
Decizia de joi a preşedintelui american de a suspenda
pentru 90 de zile a provocat cea mai mare creştere zilnică a euro din 2015 încoace.
Vineri, euro a depăşit pragul de 1,14 dolari, susţinut de creşterea declanşată în urmă cu câteva săptămâni, după ce Germania a anunţat un plan masiv de cheltuieli.
Deşi un euro puternic este privit de unii oficiali ca semn al consolidării statutului monedei ca jucător global, analiştii avertizează că aprecierea monedei unice poate afecta exportatorii europeni, care au beneficiat până acum de un euro mai slab în perioadele de încetinire economică globală.
Repatriere masivă de capital
Aprecierea euro este generalizată: moneda a atins un maxim de 17 luni faţă de lira sterlină şi se află la cele mai ridicate niveluri din ultimii 11 ani faţă de yuanul chinezesc, atingând un record şi în raport cu un coş ponderat de valute.
Valute considerate sigure precum yenul japonez şi francul elveţian s-au apreciat de asemenea. Totuşi, spre deosebire de aceste monede, euro tinde să se deprecieze în perioade de stres financiar, ceea ce face această evoluţie şi mai surprinzătoare.
La începutul anului, euro se tranzacţiona în jurul valorii de 1,03 dolari, iar mulţi analişti anticipau o scădere sub pragul de 1 dolar dacă ar fi fost impuse tarife vamale. Aceste aşteptări sunt acum reevaluate semnificativ.
Există şi un volum mare de active americane care pot fi vândute: deţinerile străine de active din SUA au crescut de la 13 trilioane de dolari în urmă cu un deceniu la 62 de trilioane în 2024, în contextul în care investitorii au fost atraşi de performanţele superioare ale acţiunilor, obligaţiunilor şi imobiliarelor americane.
Zona euro deţine cea mai mare parte a acestor active străine denominate în dolari, potrivit datelor furnizate de Adam Pickett, şeful strategiei macro globale la Citi.
„Această tendinţă poate continua atâta timp cât durează reorientarea capitalurilor,” a declarat Pickett, comparând situaţia actuală cu cea din 2022, când acţiunile europene le-au depăşit pe cele din indicele S&P 500 pentru aproximativ şase luni, iar euro s-a apreciat cu aproximativ 10%. Totuşi, o schimbare structurală pe termen lung în ceea ce priveşte deţinerea activelor americane este mai greu de anticipat.
„O astfel de realocare nu poate fi realizată într-o săptămână,” a spus Lefteris Farmakis, strateg valutar la Barclays. Acesta a explicat că traderii reevaluează ipoteza iniţială conform căreia euro va fi printre monedele cele mai afectate de tarife, ceea ce explică şi amploarea sprintului actual.
Efectele negative generate de un euro puternic
Mişcările din pieţele obligaţiunilor, diferenţa de randament dintre titlurile germane şi cele americane pe 10 ani s-a lărgit cu aproape 50 de puncte de bază săptămâna aceasta – sugerează o creştere a nervozităţii privind datoria SUA.
Politicianul François Villeroy de Galhau, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a declarat joi că politicile lui Trump au erodat încrederea în dolar. „Slavă Domnului că Europa a creat euro acum 25 de ani,” a spus el.
„Un curs de 1,25 dolari pentru euro este o posibilitate reală,” a declarat Vasileios Gkionakis, economist-şef la Aviva Investors, invocând atât fluxurile de refugiu, cât şi planul de cheltuieli anunţat de Germania.
Această evoluţie are implicaţii multiple pentru Europa. George Sarevalos, şeful strategiei FX la Deutsche Bank, a spus că cererea crescută pentru datorii denominate în euro ar putea facilita cheltuieli suplimentare din partea guvernelor europene. Totodată, un euro mai puternic i-ar putea permite Băncii Centrale Europene să menţină dobânzile scăzute, chiar dacă tarifele vor alimenta inflaţia.
„În mod normal, atunci când ciclul economic global este slab, euro se depreciază, ceea ce funcţionează ca o supapă de siguranţă pentru economia europeană. Acum acest mecanism nu mai funcţionează, iar acest lucru ar putea genera un risc suplimentar pentru acţiunile europene,” a declarat Mathieu Savary, strateg-şef pentru Europa la BCA Research.
Editor :