Din articol
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat,
, miercuri, că nu a avut informaţii privind situaţia vicepremierului Dragoş Anastasiu.
Situaţia a fost mai degrabă o chestiune de imagine dintr-o chestiune mai veche din perspectiva ORNISS
”, a spus șeful statului.
El a arătat că Dragoş Anastasiu a avut certificat ORNISS încă de când a fost numit consilier onorific.
Dosarul Mită la ANAF
, dacă ştia că fostul vicepremier Dragoş Anastasiu a mituit timp de opt ani un angajat al ANAF: „Nu am avut această informaţie”, a fost răspunsul președintelui.
El a mai fost întrebat de către jurnaliști dacă nu a simţit necesar să aibă această informaţie, în contextul în care Dragoş Anastasiu a avut acces la un certificat ORNISS, deși o anchetă a presei a scos la iveală că firma sa, implicată în dosarul de mită la ANAF, a fost acționară într-o altă societate controlată de Nicu Gheară, om de afaceri conectat cu lumea interlopă.
Ca să lămurim chestiunea asta cu certificatul ORNISS: domnia sa a fost consilier onorific pentru domnul Bolojan, cât a fost preşedinte interimar. În această perioadă a obţinut certificatul ORNISS – şi certificatul ORNISS a continuat să funcţioneze până în momentul în care, prin demisie, a plecat de la Preşedinţie la Guvern. În opinia mea, fără să fiu un mare specialist în ORNISS, verificările care se fac pentru obţinerea acestui certificat sunt acele vulnerabilităţi care vin din diferite forme de asociere cu persoane care nu sunt prietene cu statul român sau din anumite chestiuni în care respectivele persoane au învinuiri penale. Situaţia pe care a avut-o domnul Anastasiu a fost mai degrabă o chestiune de imagine dintr-o chestiune mai veche din perspectiva ORNISS, aşa cum o înţeleg eu”, a declarat Nicuşor Dan.
Ce a spus Ilie Bolojan despre relațiile Anastasiu-Gheară
Marți, întrebat despre același subiect, premierul Ilie Bolojan a refuzat să facă o legătură directă între numirea în funcție a lui Dragoș Anastasiu și activitatea serviciilor secrete: „Nu știu dacă există o legătură între activitatea unei instituții — Serviciul Român de Informații, sau altă instituție din România, indiferent care este ea — și cunoștințele, de-a lungul unei cariere de 20–30 de ani, sau relațiile pe care, la un moment dat, un om care ocupă o funcție publică sau o va ocupa, le are. Puteți să vă dați seama că poți să ai relații mai bune, relații mai proaste. Acum, de când sunt premier, când mă duc undeva, într-un spațiu public, întotdeauna sunt unul, doi, trei oameni care vor să-și facă poze cu tine. Vă puteți imagina că acele poze apar în spațiul public și, la un moment dat, nu știi cine este în poze cu tine și se pot interpreta într-o formulă sau alta”.
Despre cazul lui Marian Neacșu
Nicușor Dan a mai fost întrebat dacă şi vicepremierul Marian Neacşu, care are o condamnare deoarece şi-a angajat fiica la cabinetul parlamentar, ar trebui să plece din Guvern.
Întâmplător am fost în Parlament în mandatul 2016 – 2020 şi au fost mai mulţi demnitari care au păţit acelaşi lucru cum a păţit domnul Neacşu, prevederea legală nefiind, în opinia mea, suficient de explicită astfel încât să prevină tipul acesta de situaţie, angajarea unei rude la cabinetul parlamentar. Ăsta este răspunsul meu şi mai departe de atât este o coaliţie în care fiecare dintre partide decide pentru poziţiile pe care le negociem”, a mai transmis preşedintele României.
Întrebat dacă Marian Neacşu ar trebui să plece din Guvern, Nicuşor Dan a răspuns:
În opinia mea, avem o coaliţie în care fiecare partid îşi decide persoanele pe care le nominalizează acolo”.
Editor :