3.9 C
Satu Mare
16 martie, 2025

Cel puţin 17 oameni au murit în urma furtunilor puternice şi a tornadelor care au lovit SUA

Peste zece persoane au fost ucise în urma furtunilor puternice şi tornadelor care au măturat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă mari părţi din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă mass-media locale, care prognozează vreme şi mai severă.

Cel puţin 17 persoane au murit, dintre care 11 numai în statul Missouri, potrivit rapoartelor mass-media, citate de Agerpres. Câte trei decese au fost înregistrate în statele Arkansas şi Texas.

Agenţia meteorologică americană NOAA a avertizat cu privire la furtuni masive aşteptate pe parcursul zilei de sâmbătă. Numeroase tornade importante ar putea traversa statele de pe Coasta Golfului după-amiaza şi seara. Louisiana şi Mississippi prezintă cel mai mare risc de tornade la prânz şi după-amiază. Ulterior, furtuna s-ar putea extinde în Alabama până seara târziu şi ar putea ajunge în nord-vestul Floridei şi în Georgia.

Dimensiunea pagubelor era încă neclară în cursul dimineţii de sâmbătă, a relatat CNN. Au fost recenzate 23 de tornade în statele Missouri, Arkansas, Illinois şi Mississippi, potrivit ABC News.

NBC a relatat că peste 400.000 de persoane din Midwest şi din sudul SUA au rămas fără curent electric şi că au fost distruse clădiri. Videoclipuri din regiune au arătat mai multe camioane răsturnate în timpul furtunii.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/cel-putin-17-oameni-au-murit-in-urma-furtunilor-puternice-si-a-tornadelor-care-au-lovit-sua-3159407

Ultimă oră

Același autor