-0 C
Satu Mare
17 martie, 2025

Cel puțin 40 de persoane și-au pierdut viața în urma furtunilor violente din SUA

Cel puţin 40 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în weekend, în furtuni violente, tornade şi incendii, în centrul şi sudul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale.

„Supraveghem îndeaproape tornadele şi furtunile violente care au lovit numeroase state în sud şi Midwest”, anunţa duminică pe platforma sa, Truth Social, preşedintele american Donald Trump, relatează AFP, potrivit news.ro

„Garda Naţională a fost desfăşurată în Arkansas, iar administraţia mea este pregătită să suţină autorităţile locale în eforturile lor de a-şi ajuta comunităţile locale să-şi revină după pagube”, a anunţat el.

Statul Missouri, în care s-au înregistrat 12 morţi, a fost cel mai afectat de acest sistem depresionar care a lăsat în urma sa dezolare – clădiri complet distruse, TIR-uri răsturnate pe drum şi arbori scoşi din rădăcini.

„Pagubele sunt copleşitoare”, a anunţat într-un comunicat guvernatorul statului Missouri, Mike Kehoe, după ce a fost în cele mai afectate zone.

„Case şi întreprinderi au fost distruse, comunităţi întregi sunt private de energie, iar drumul reconstrucţiei nu va fi simplu”, a anunţat el.

Acelaşi lucru s-a întâmplat în mai multe state din regiune.

Opt persoane au murit în Kansas, într-un accident în lanţ cauzat de o furtună de nisip, şase în Mississippi şi patru în Oklahoma, unde au avut loc mai multe incendii, potrivit autorităţilor locale.

Agenţia americană de observare oceanică şi atmosferică (NOAA) a înregistrat aproximativ 1.800 de tornade în 2024 pe întregul teritoriu american, al doilea cel mai mare număr din 2004 încoace. Aceste tornade s-au soldat cu 54 de morţi.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/cel-putin-40-de-persoane-si-au-pierdut-viata-in-urma-furtunilor-violente-din-sua-3160739

Ultimă oră

Același autor