7.9 C
Satu Mare
18 aprilie, 2024

CFR Cluj, noul lider din Superligă. A învins Farul cu 3-0

23 ian 2023, 22:25

Sursa: Agerpres

CFR Cluj a învins Farul Constanţa cu 3-0 şi a urcat pe primul loc al campionatului.

Campioana CFR Cluj a urcat pe primul loc în Superliga de fotbal a României, după ce a învins fostul lider Farul Constanţa cu scorul de 3-0 (0-0), luni, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 22-a.

CFR a tranşat soarta partidei în primul sfert de oră al reprizei secunde, când au marcat Ermal Krasniqi (49) şi Cristian Manea (59 – penalty), după un fault comis de Dan Sîrbu asupra lui Yuri Matias. Claudiu Petrila (77) a parafat victoria oaspeţilor.

Kosovarul Krasniqi a avut un debut excelent la clujeni, cu un gol şi o pasă de gol (la reuşita lui Petrila).

CFR şi-a luat astfel revanşa în faţa echipei antrenate de Gheorghe Hagi, care în tur se impunea cu 3-1 la Cluj-Napoca.

Farul a suferit prima sa înfrângere pe teren propriu în acest campionat.

Farul nu are nicio victorie în ultimele trei etape (un egal şi două eşecuri).

CFR are trei victorii consecutive în Superligă, toate în deplasare.

FC Farul Constanţa – FC CFR 1907 Cluj 0-3 (0-0), Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu

Au marcat: Ermal Krasniqi (49), Cristian Manea (59 – penalty), Claudiu Petrila (77).

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); al patrulea oficial: Marian Barbu (Făgăraş)

Arbitru video: Sorin Costreie (Buftea); arbitru asistent video: Ferencz Tunyogi (Zalău)

Observatori: Alexandru Deaconu (Bucureşti) – CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) – LPF, conform Agerpres.

Chindia, egal cu FC Argeş

Chindia Târgovişte a terminat la egalitate cu FC Argeş, 1-1 (1-0), luni, pe teren propriu, la Ploieşti, într-un meci din etapa a 22-a a Superligii de fotbal.

Chindia a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Cristian Neguţ (43), dar piteştenii au egalat după pauză prin camerunezul Arnold Garita (55), care a beneficiat de o greşeală a portarului Cătălin Căbuz, care a degajat în coechipierul său Jeremy Corinus.

FC Argeş a ajuns la şase meciuri consecutive fără victorie în campionat, patru egaluri şi două înfrângeri.

Şi Chindia are tot şase meciuri la rând fără victorie, trei egaluri şi trei eşecuri.

În tur, FC Argeş s-a impus cu 2-1.

15 Martie 2023, 18:11

Sursa: https://www.dcnews.ro/cfr-cluj-noul-lider-din-superliga-a-invins-farul-cu-3-0_903020.html

Ultimă oră

Același autor