3.9 C
Satu Mare
21 februarie, 2026

Ciprian Crăciun a fost reales președinte al organizației județene a PES (Activiștii Partidului Partidului Socialiștilor Europeni)

Vineri, 20 februarie 2026, la sediul PSD, a avut loc Conferința de Alegeri a Organizației Județene PES Activists Satu Mare.

În cadrul adunării au fost prezentate raportul de activitate al coordonatorului PES Activists Satu Mare, consilierul municipal Ciprian Crăciun, precum și direcțiile de acțiune pentru perioada următoare. Activitatea organizației rămâne fundamentată pe valorile social-democrației – solidaritate, echitate socială, respect pentru muncă și dialog – dar și pe promovarea valorilor europene precum democrația, statul de drept, drepturile fundamentale și coeziunea socială.

Au răspuns pozitiv invitației: președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, deputatul Lucian Morar, secretarul executiv PES Activists Nord-Vest, Aurelia Serfezi, secretarul executiv PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, vicepreședinții Consiliului Județean Satu Mare, Roxana Petca și Cătălin Filip, prim-vicepreședintele PSD Satu Mare, Gabriel Leș, viceprimarul municipiului Satu Mare, Raul Băbțan, consilierul municipal Mirela Suciu, alături de numeroși membri social-democrați sătmăreni.

Mult succes în activitate și multă putere de muncă întregii echipe!

Sursa: https://obiectiv-sm.ro/2026/02/20/ciprian-craciun-a-fost-reales-presedinte-al-organizatiei-judetene-a-pes-activistii-partidului-partidului-socialistilor-europeni/

Ultimă oră

Același autor