2.1 C
Satu Mare
15 noiembrie, 2024

Corpurile a doi fraţi, recuperate la două săptămâni după inundaţiile devastatoare din Valencia. Unde au fost găsiți Ruben şi Izan

Corpurile a doi fraţi, Ruben şi Izan Matias Calatayud, în vârstă de trei şi respectiv, cinci ani, au fost găsite în regiunea Valencia în locuri diferite, la aproape zece kilometri distanţă de domiciliul lor de la periferia oraşului Valencia, după ce zona a fost puternic afectată de inundațiile care au lovit Spania acum două săptămâni, anunţă Garda Civilă spaniolă.

Spania se confruntă cu inundaţii devastatoare de peste două săptămâni, o catastrofă soldată cu cel puţin 223 de morţi.

Corpurile celor doi fraţi au fost găsite în locuri diferite, în apropiere de Catarroja, în regiunea Valencia, la aproximativ zece kilometri de domiciliul lor, care este la Torrent, la periferia Valenciei, unde au fost daţi dispăruţi, scrie news.ro.

O mătuşă a băieţilor, Barbara Sastre, declara săptămâna trecută la postul naţional de televiziune TVE că vuietul apei i-a speriat pe copii. Tatăl lor a încercat să-i liniştească, însă „au fost toţi trei târâţi afară” de apă, a adăugat femeia.

Tatăl copiilor a supravieţuit, agăţat timp de câteva ore de un copac: „Au trecut mai multe zile, iar ei sunt mici. Ştim că sunt căutați şi că echipe sunt lansate zilnic”, declara mătuşa copiilor pe data de 6 noiembrie.

Echipe de căutare şi-au concentrat eforturile asupra râpelor şi zonelor izolate din regiune. De asemenea, vapoare au fost desfăşurate pe mare, în zona litoralului Valenciei.

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/corpurile-a-doi-frati-recuperate-la-doua-saptamani-dupa-inundatiile-devastatoare-din-valencia-unde-au-fost-gasiti-ruben-si-izan-3006109

Ultimă oră

Același autor