11.1 C
Satu Mare
13 martie, 2026

Cum s-a produs accidentul cu trei mașini din Satu Mare. Ce spun polițiștii

Un accident rutier în care au fost implicate trei mașini a avut loc în această seară la ieșirea din municipiul Carei spre Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM , totul s-a întâmplat pe fondul nepăstrării distanței de siguranță.

Un accident de circulație în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc în această seară pe DN19, la ieșirea din localitatea Carei spre Satu Mare.

„Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs în urmă cu scurt timp la ieșirea din municipiul Carei spre Satu Mare. La fața locului intervin echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, care s-au deplasat cu o autospecială de stingere și un echipaj de prim ajutor, încadrate cu 8 cadre militare”, au precizat cei de la ISU Satu Mare.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Se pare că s-a produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță.

„Evenimentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii vor lua măsura sancționării conform prevederilor legale”, au precizat cei de la IPJ Satu Mare.

foto: arhivă

Sursa: https://presasm.ro/cum-s-a-produs-accidentul-cu-trei-masini-din-satu-mare-ce-spun-politistii/50323

Ultimă oră

Același autor