Din articol
De când Rusia a declanșat invazia din Ucraina, cu atacuri continue și fără o încetare a focului la orizont, mulți europeni au înțeles cât de mult s-au bazat pe Statele Unite pentru protecția militară. Odată cu al doilea mandat al președintelui Donald Trump, Washingtonul își îndreaptă atenția în altă parte. Multe țări europene se grăbesc acum să se reînarmeze și miliarde de euro sunt direcționate către armată și apărare. Europa vrea să fie mai independentă din acest punct de vedere – dar funcționează, oare, această strategie? Jurnaliștii de la Deutsche Welle au călătorit pe întregul continent pentru a afla răspunsul la această întrebare.
Europa a intrat într-un nou capitol al istoriei sale, iar protecția venită din partea unei superputeri nu mai este garantată.
Donald Trump, președintele Statelor Unite: „I-aș încuraja să facă ce naiba vor. Trebuie să plătești.”
Țările își regândesc politicile create pentru vremuri de pace, iar riscurile semnalate sunt în creștere.
Almut Moller, expert în politici europene: „Este, de asemenea, o perioadă periculoasă pentru Europa.”
Cu civilii care nu se mai simt în siguranță…
Patricia Ozdarska, angajata unui hotel: „De aceea învățăm să ne apărăm.”
…politicienii europeni încearcă o schimbare radicală.
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Suntem într-o eră a reînarmării.”
Dar cât de repede se poate reînarma Europa? Și face, oare, această cursă a remilitarizării Europa mai sigură?
Khadija Bellar, expertă Grupul CNAPD: „Câștigătorul aici este industria armamentului.”
Cpt. Jonathan, instructor în armata germană: „Cel mai important lucru este să fim solidari.”
Am călătorit pe tot continentul pentru a afla dacă Europa are puterea de a-și susține oferta pentru mai multă putere militară și dacă cetățenii susțin pregătirea pentru război.
Suntem în Gdynia, în nordul Poloniei, ca să ne întâlnim cu Patricia. Este o zi plină de premiere pentru angajata de 31 de ani a unui hotel… E pentru prima oară când va face asta.
Patricia Ozdarska, angajata unui hotel: „Am învățat cum să arunc o grenadă! Nu a fost cea mai bună performanță a mea, dar a fost în regulă.”
„Sper că nu va trebui să folosesc abilitățile învățate aici”
Patricia este printre zecile de mii de polonezi care au răspuns apelului adresat civililor de a se familiariza cu noțiunile militare de bază – cum ar fi alegerea unei ținte și folosirea unei arme.
Patricia Ozdarska, angajata unui hotel: „E foarte interesant. E ceva diferit pentru cineva ca mine, care nu folosește o armă! Cu siguranță e interesant.”
Poate părea o activitate distractivă, dar nu e vorba doar despre comportamentul în caz de urgență pe mare și cum să supraviețuiești în caz de pericol…
Este despre cum să înveți să ucizi. Ar fi ea dispusă să apese pe trăgaci dacă ar apărea un inamic?
Patricia Ozdarska, angajata unui hotel: „O, Doamne, asta e o întrebare grea… Cred că de asta învățăm – ca să ne apărăm. Așa că e greu de răspuns, dar cred că într-o astfel de situație critică, m-aș simți mai în siguranță știind cum să folosesc o armă – în momentul în care ar trebui să mă apăr – decât să pun atunci mâna pe ea pentru prima dată și să nu știu ce să fac.”
Tocmai de aceea, Patricia că a vrut să urmeze un antrenament: ca să se simtă mai în siguranță. E un civil într-o lume nesigură.
Patricia Ozdarska, angajata unui hotel: „Sper că nu va trebui să folosesc abilitățile învățate aici. Fiecare dintre noi ar trebui să fie instruit pentru propria siguranță. Cel puțin asta cred eu.”
Un lucru pe care ni-l spun și alții: deși nu trăiesc în frică, există un sentiment de apropiere a pericolului, având în vedere războiul din Ucraina vecină…Ceea ce ar putea explica extinderea rapidă a armatei poloneze.
Cât de mici sunt armatele Europei
Dintre membrii europeni ai NATO, armata Poloniei este a doua ca mărime după cea a Turciei, cu mai mulți soldați decât Franța, Germania, Italia și Marea Britanie.
La nivel global, armatele Europei sunt mici. China are aproximativ 2 milioane de militari activi, iar Statele Unite și Rusia – aproximativ 1,3 milioane fiecare, potrivit estimărilor.
Dacă adunăm armatele europene – exceptând Turcia – se obține un total de aproximativ un milion și jumătate de soldați – dar aceștia nu au un comandament centralizat și există tot felul de bariere în calea cooperării.
În prezent, Statele Unite au aproximativ 80.000 de soldați staționați în Europa. Washingtonul vrea de mult timp să-și redirecționeze capacitățile militare către Asia.
Și deși nu există un plan iminent de retragere, aliații europeni sunt neliniștiți în legătură cu politicile imprevizibile ale administrației Trump și amenințările anterioare de a nu respecta principiul de bază al alianței NATO, conform căruia un atac asupra unui membru este considerat un atac asupra tuturor.
Camille Grand a fost un oficial de top în NATO și în ministerele franceze de Externe și al Apărării. În prezent, conduce departamentul de politici de securitate în cadrul unui think tank.
Grand ne spune că cifrele singure nu ar fi catastrofale în cazul unei retrageri a soldaților americani.
Camille Grand, expert în politici europene: „Ceea ce aduc americanii în plus este capacitatea de a consolida rapid cu trupe pregătite de luptă. Aici trebuie să se concentreze europenii. Armata o numește pregătire de luptă. Adică mai mulți soldați cu nivel ridicat de pregătire, care pot fi desfășurați rapid într-un stat baltic, la Marea Neagră sau în Arctica, dacă este necesar, într-un timp scurt. Cele mai multe armate europene nu au mai mult de câteva mii de soldați cu un astfel de nivel de pregătire.”
Dar a început o cursă pentru a schimba această situație. În ultimii ani, unele țări europene, inclusiv Letonia, au reintrodus serviciul militar, în timp ce Danemarca a extins serviciul militar obligatoriu și la unele femei. Germania a promis să-și consolideze forțele armate.
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei: „Guvernul german va asigura toate resursele financiare de care armata noastră are nevoie pentru a deveni cea mai puternică armată convențională din Europa.”
Dar estimările think tank-ului de politici economice Bruegel sugerează că Europa ar trebui să crească numărul trupelor cu aproximativ 20% – sau cu 50 de brigăzi – pentru a putea înlocui credibil prezența Statelor Unite.
Deci mai e mult până când Europa poate pretinde că are forța umană necesară ca să se apere singură.
Înainte să părăsim Polonia, ne îndreptăm către granița cu enclava rusă Kaliningrad. Aici este limita teritoriului Uniunii Europene și al NATO. Conflictele din trecut se resimt aici, pe măsură ce întâlnim istorici amatori care caută artefacte din Al Doilea Război Mondial.
La 80 de ani de la încheierea conflictului, ei încă fac noi descoperiri. Căști de soldați germani și sovietici, echipamente de comunicații, insigne…
Se tem acești voluntari că ar putea izbucni un alt conflict?
Kazimierz Sprawka, voluntar: „Sper că nu va trebui să folosesc abilitățile învățate aici.… Ce se petrece în capul rușilor? Nimeni nu știe. Pur și simplu, se poate întâmpla de pe o zi pe alta. Nu, trebuie doar să așteptăm. Timpul ne va spune. S-ar putea întâmpla? Să sperăm că nu. Niciun război nu a fost vreodată bun.”
La sute de kilometri distanță, teama se resimte mai puțin. Mergem în Olanda, o țară mică, înconjurată de aliați și foarte orientată spre comerțul liber.
Dar într-un efort de a sensibiliza cetățenii cu privire la riscurile cu care se confruntă Europa, guvernul a cerut tuturor să facă provizii pentru trei zile în caz de criză.
Luuk van de Ruit, proprietarul unui magazin: „Poate să fie o pană de curent. Poate fi un atac cibernetic sau supermarketurile să fie închise. Poate fi orice.”
Luuk, proprietarul magazinului cu produse de primă necesitate, ne prezintă unele dintre bunurile pe care oamenii au fost sfătuiți să le aibă acasă.
Luuk van de Ruit, proprietarul unui magazin: „Dacă se întâmplă ceva, trebuie să fii la curent cu ultimele știri. Și singura posibilitate, când nimic nu merge, este radioul de tip vechi. Apoi avem o mică trusă de prim-ajutor. Aici avem un cuțit multifuncțional. E important să ai un cuțit. Ce altceva? Avem apă potabilă de urgență.”
– „Deci acesta e un fluier de urgență?”
– „Dacă telefonul nu funcționează, ai nevoie de un plan B.”
Luuk ne spune că magazinul lui obișnuia să atragă oameni care fac un hobby din pregătirea pentru scenarii apocaliptice.
Dar, în ultimele luni și ultimii ani, a crescut cererea și s-a schimbat și tipologia clienților…
Luuk van de Ruit, proprietarul unui magazin: „…spre oameni mai obișnuiți. Subiectul devine de interes și asta și datorită recomandărilor guvernului. Trebuie să fii pregătit. Am crescut de la 50, la 500 de comenzi pe zi. Deci cred că este un semn că oamenii ascultă recomandările. Oamenii își fac griji.”
Pe străzile din Utrecht, reacțiile sunt diverse.
– „Crezi că poți supraviețui acasă trei zile, dacă ar fi nevoie?”
– „Acum? Nu cred.”
– „Cred că da. Avem multe provizii acasă.”
Iar unii sunt foarte sceptici.
– „Cred că e un pic exagerat și cel mai important e că noi am ales guvernele ca să ne protejeze. E datoria lor, nu trebuie să ne pună nouă totul în cârcă.”
Schimbarea atitudinii SUA
Acesta este un exemplu al motivului pentru care mulți lideri europeni sunt neliniștiți: Donald Trump arătându-și disponibilitatea de a ataca aliați… și de a se apropia deRusia.
În ciuda schimbărilor politice, un lucru a devenit clar:
Almut Moller, expert în politici europene: „Ordinea internațională, care ne oferea influență și beneficii, începe cu adevărat să se prăbușească. E o perioadă de mari transformări. Și, totodată, o perioadă periculoasă pentru Europa.”
Europenii au început să se întrebe dacă Washingtonul ar sacrifica securitatea acestui continent pentru o înțelegere rapidă, care să încheie războiul Rusiei în Ucraina…
Iar la sediul NATO din Bruxelles s-au confruntat cu solicitări tot mai vocale de a cheltui mai mult pentru apărare.
Pete Hegseth, secretarul american al Apărării: „Aliații noștri europeni ar trebui să își asume responsabilitatea principală pentru apărarea continentului. Valorile sunt importante, dar nu poți trage cu ele.”
Și au ascultat. În cealaltă parte a orașului, la Consiliul European, am relatat despre o serie de întâlniri de urgență în care liderii Uniunii Europene s-au grăbit să analizeze și să aprobe un plan redactat în grabă de cheltuieli pentru apărare.
Un plan de neimaginat cu doar câteva luni în urmă.
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Europa este pregătită să-și asume responsabilitățile. ReArm Europe ar putea mobiliza aproape 800 de miliarde de euro pentru cheltuieli de apărare, pentru o Europă sigură și rezilientă.”
Țările Uniunii Europene vor avea acum mai multă flexibilitate fiscală dacă investesc în apărare și pot apela la împrumuturi susținute de UE cu condiții favorabile, pentru achiziții militare.
Pentru o uniune construită pe reguli stricte privind datoriile și bugetele, aceasta a fost o schimbare istorică.
Almut Möller este politolog și director pentru afaceri globale al Centrului pentru Politici Europene. A fost și oficial de rang înalt pentru legislație UE în landul german Hamburg.
Almut Moller, expert în politici europene: „Este un moment în care toată lumea trebuie să participe. Voință politică există. Din ce văd eu, liderii UE sunt cu adevărat hotărâți. Aceste schimbări i-au adus pe europeni împreună, inclusiv pe cei din țările-cheie care nu sunt membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește securitatea europeană, adică Marea Britanie, Norvegia.”
Cheltuielile militare ale Europei
Cheltuielile militare au crescut în Europa încă din 2014, când Rusia a invadat pentru prima dată Ucraina, dar bugetele variază considerabil între membrii NATO din Europa – de la 1,2% din PIB în Spania, la aproximativ 4% în Polonia.
Cele mai mari bugete militare din lume, în termeni absoluți, le au superputerile globale: SUA, China și Rusia, dar și Germania este în top cinci. Și vrea să cheltuiască mai mult.
Sondajele arată că majoritatea oamenilor din cele mai mari țări susțin o apărare europeană mai solidă, dar mulți cetățeni încă doresc răspunsuri și explicații.
Cum este cazul aici, în Italia, unde cheltuielile pentru apărare rămân relative scăzute și unde oamenii tind să fie sceptici în privința accelerării militarizării.
– „Asta ar putea cauza un efect de domino, cu națiuni care vor cheltui tot mai mulți bani pe armată, și astfel să tensioneze și mai mult situația.”
– „Cred că ar trebui să cheltuiască mai puțin pe apărare. Sunt probleme mult mai mari care trebuie rezolvate.”
Și aceasta este o critică pe care guvernele o vor înfrunta în timp ce varsă fonduri în apărare: riscă să creeze mai multe probleme sociale dacă bugetele pentru protecție socială, educație sau ajutor extern sunt reduse.
Și sunt și alții care vor o pauză în această cursă a reînarmării. Ca acești activiști pentru pace care lucrează de zeci de ani în domeniul dezarmării și rezolvării conflictelor.
Suntem în orașul belgian Namur pentru a-i întâlni pe activiști la un workshop pentru studenți. E un joc pe care l-au creat pentru a simula luarea deciziilor la nivel colectiv, pe o planetă fictivă. A fost conceput pentru a demonstra cât de repede pot escalada tensiunile geopolitice, mai ales dacă nu predomină rațiunea.
„Cine sunt câștigătorii acestei curse a înarmării?”
Khadija Bellar, expertă Grupul CNAPD: „Cui servește această cursă? Companiilor multinaționale din industria armamentului. Pentru că pacea, pur și simplu, nu este profitabilă. Asta trebuie să înțelegem. Și dacă am spune: haideți să trăim împreună, să vorbim cu liderii cu care nu ne înțelegem, atunci poate că da, canalele diplomatice pot da rezultate. Dar toate acestea sunt împotriva intereselor comerciale ale marilor corporații.”
Khadija crede că a existat mult prea puțină dezbatere democratică privind planurile Europei de a crește masiv cheltuielile militare, majoritatea politicienilor de centru prezentând această schimbare ca pe un fapt împlinit.
Khadija Bellar, expert Grupul CNAPD: „Mișcările pentru pace sunt primele atacate și discreditate. Se vorbește despre reînarmarea Europei, dar e o nebunie – nu există nicio dovadă că suntem amenințați.”
Este o opinie controversată care apare mereu. Am adresat întrebarea lui Camille Grand, analist în domeniul apărării. Spune că deși Rusia și-a arătat limitele militare în Ucraina, dezvoltă rapid capacități mai avansate.
Camille Grand, expert în politici europene: „Scenariul care mă îngrijorează nu sunt neapărat tancurile rusești în Potsdamer Platz sau pe Champs-Élysées. Ci mai degrabă tancurile care amenință un stat baltic, iar noi să nu fim capabili să reacționăm suficient de repede, creând o situație greu de gestionat.”
Chiar dacă cei mai mulți lideri politici par pregătiți să meargă înainte cu planul de reînarmare, devine clar că nu toți cetățenii sunt de acord – și unii avertizează că această schimbare rapidă ar putea alimenta neîncrederea în guverne.
Neîncredere în guverne
Almut Moller, expertă în politici europene: „Investițiile în securitate și apărare nu sunt de scurtă durată. Ele vor continua pe termen mediu și lung, iar electoratul european trebuie implicat în acest proces. Și îmi imaginez că nu va fi deloc ușor.”
Este muniție reală, dar e doar un exercițiu.
Suntem în Germania, unde vizităm brigada franco-germană formată din peste cinci mii de soldați care lucrează cot la cot. Asta înseamnă și depășirea barierelor lingvistice.
Noemie, sergent: „Folosim un amestec. Uneori începem în engleză dacă dăm peste un soldat german, apoi vedem cum decurge totul și dacă o anumită persoană vorbește franceză sau germană. E cu adevărat un amestec.”
Din motive de securitate, am fost rugați să identificăm majoritatea soldaților doar după prenume. Sergentul Noemie s-a alăturat acum un an și observă diferențele dintre stilurile francez și german.
Noemie, sergent: „În Franța lucrăm în grupuri clare; suntem cu adevărat împreună. Am observat că germanii sunt puțin mai distanți sau lucrează în perechi. Ei comunică puțin mai mult prin comenzi.”
Cooperarea este activitatea de zi cu zi a acestei brigăzi. A fost fondată la sfârșitul anilor ’80, ca simbol al bunăvoinței franco-germane. Dar astfel de unități complet integrate nu sunt norma. Deși armatele europene lucrează constant pentru a colabora mai bine, e complicat.
Trimiterea de arme – ca să nu mai vorbim de armate – peste granițele europene poate implica săptămâni de birocrație. În plus, multe țări au propriile tipuri de tancuri, sisteme de apărare antiaeriană sau nave de luptă.
Acești soldați germani folosesc puști de asalt G36, în timp ce trupele franceze sunt echipate cu modelul FAMAS. În viitor, vor folosi cu toții un nou tip de armă, dar deocamdată trebuie să se antreneze cu ambele.
Nu există nicio îndoială asupra disponibilității acestor soldați de a acționa împreună în caz de atac asupra teritoriului NATO.
Cpt. Jonathan, instructor în armata germană: „Până la urmă, am semnat un contract că vom apăra libertatea Europei. Cel mai important este să fim uniți.”
Dar natura fragmentată a forței de foc europene înseamnă că fără Statele Unite, respectarea acelei promisiuni ar putea fi dificilă.
Și mai ales, Europa se bazează în continuare pe americani pentru așa-numiții „factori strategici” – capacități militare moderne.
Camille Grand, expert în politici europene; „Este vorba de informații, supraveghere, capacități de recunoaștere – drone de mari dimensiuni, capacități spațiale, supraveghere aeropurtată. Toate acestea sunt aproape exclusiv americane sau majoritar americane. Aici apar cele mai critice lipsuri. Ar putea dura între 5 și 10 ani să construim o capacitate aeriană comparabilă cât de cât cu cea a Statelor Unite.”
Așadar, pe măsură ce statele europene încep să comande arme noi cu bugete mărite, ele se confruntă cu o întrebare cheie: să continue să cumpere din Statele Unite – ceea ce le leagă de un aliat imprevizibil – sau să urmeze calea mai lungă și dificilă a construirii unor noi fabrici și lanțuri de aprovizionare în Europa?
Europenii sunt împărțiți între cei care susțin o mai mare independență față de americani, așa cum este Franța…
Emmanuel Macron, președintele Franței: „Trebuie să lucrăm la reziliența noastră pentru o autonomie mai mare. Suntem dependenți la mai multe capitole. Trebuie să dezvoltăm capacități europene și mijloace pentru a finanța programe comune de cercetare și industrie, ca să putem cumpăra european.”
…și majoritatea țărilor din apropierea Rusiei, ca Lituania, care o spun clar:
Kestutis Budrys, ministrul de Externe al Lituaniei: „Nu există un substitut pentru prezența americană în Europa, pentru capacitățile americane care ne lipsesc pur și simplu.”
Acest sentiment că nu există substitut pare și mai puternic atunci când vine vorba de chestiunea nucleară.
Rusia și Statele Unite au împreună mai multe arme atomice decât toate celelalte state nucleare la un loc. Stocurile globale s-au redus considerabil de la apogeul Războiului Rece, dar Statele Unite continuă să staționeze focoase nucleare în țări europene – în Italia, Germania, Olanda, Belgia și Turcia.
Acestea oferă ceea ce este cunoscut sub numele de „umbrela nucleară” a NATO – iar singurele puteri nucleare europene sunt Marea Britanie și Franța.
Ar putea Franța și Marea Britanie să înlocuiască Statele Unite ca scut nuclear dacă Washingtonul s-ar retrage? Deocamdată, numărul, natura și structura de comandă a focoaselor franceze și britanice – cum sunt cele de pe aceste submarine – fac asta ceva imposibil.
Iar aceste arme de distrugere în masă au fost concepute să nu fie niciodată folosite, ci doar pentru descurajare.
După decenii de diplomație privind dezarmarea, orice schimbare majoră ar putea testa limitele tratatelor de neproliferare și ar ridica întrebări politice și morale dificile.
Iar asta ne readuce la necunoscuta care apare din dorința Europei de a se reînarma: cât de mult se va putea face asta în termenii Europei și cât timp mai rămâne pentru a se pregăti?
Camille Grand, expert în politici europene: „Dacă ni se oferă ocazia să facem asta în mod ordonat, ar putea dura 10 ani. Colaborăm îndeaproape cu americanii pentru a planifica toate acestea. Până în 2035, dependența de Statele Unite va fi redusă semnificativ, dar va exista încă o formă de umbrelă nucleară. Este foarte diferit de o situație în care americanii iau decizii unilaterale și îi forțează pe europeni să acționeze fără o discuție adecvată cu aliații de pe bătrânul continent.”
În orice caz, spune el…
Camille Grand, expert în politici europene: „Nu există un scenariu în care totul merge ca înainte, în care europenii se pot baza complet pe Statele Unite indiferent de circumstanțe.”
Înapoi în Polonia, Patricia se răcorește după o zi de antrenamente. Nu vrea să se înroleze, iar peste câteva zile se va întoarce la birou, făcându-și planuri pentru viitor. Dar ne spune că are un plan și în cazul în care războiul va ajunge în țara sa.
Patricia Ozdarska, angajata unui hotel: „Mi-aș duce membrii apropiați ai familiei într-un loc sigur și eu m-aș întoarce.”
O întrebăm dacă ar fi pregătită să lupte.
Patricia Ozdarska, angajata unui hotel: „Da, aș încerca.”
2025 poartă toate semnele unui punct de cotitură în istoria Europei. Eforturile sale de reînarmare sunt în desfășurare, dar drumul e lung.
Chiar și cu bugete pentru apărare majorate semnificativ, recrutarea și instruirea a mii de soldați, intensificarea cooperării lor și echiparea cu arme europene va dura ani sau chiar decenii.
Guvernele au multe lucruri de rezolvat privind modul și timpul în care se va ajunge acolo. Dar sunt și alte întrebări cel puțin la fel de importante.
În primul rând, dacă vor să fie independente față de Statele Unite sau să-și concentreze toată influența politică pe menținerea legăturii cu Washington-ul.
Camille Grand, expert în politici europene: „Indiferent dacă o facem pentru a mulțumi Statele Unite sau pentru a fi mai independenți, planul este cam același: trebuie să fim cu toții de acord că Europa trebuie să fie mai capabilă și apoi: dacă acest efort are un sprijin democratic solid, în condițiile în care cetățenii sunt împărțiți privind costurile și beneficiile folosirii banilor pentru militarizare.”
Khadija Bellar, expert Grupul CNAPD: „Cursa înarmării nu s-a oprit în ultimii ani. Ce lecții putem trage deja? Că numărul victimelor umane este în creștere.”
Almut Moller, expert în politici europene: „Cetățenii vor să trăiască în pace și vor un viitor bun pentru copiii lor. Și cred că este important să transmitem mesajul că acest lucru înseamnă și consolidarea capacităților noastre de a ne apăra, dacă va fi nevoie – iar această probabilitate a crescut mult în ultimii ani.”
Nu există răspunsuri simple aici, iar miza este uriașă. Cu abordarea americană schimbându-se mai rapid decât se anticipase vreodată și un război pe continent, fiecare decizie poate cântări enorm în privința viitorului: dacă Europa va păstra pacea sau își va pierde bunul cel mai prețios.