Deputatul UDMR de Satu Mare, Nagy Szabolcs, alături de deputatul UDMR, Magyar Lorand, au participat la o reuniune desfășurată la Budapesta, în cadrul Forumului Reprezentanților Maghiari din Bazinul Carpatic, unde au fost discutate teme importante pentru comunitatea maghiară.
Potrivit declarației acestuia, întâlnirea a oferit un cadru de dialog pentru consolidarea cooperării între reprezentanții maghiarilor din diferite regiuni, precum și pentru identificarea unor soluții comune la provocările actuale. „Aceste întâlniri sunt deosebit de valoroase, deoarece ne oferă posibilitatea de a întări colaborarea și de a căuta împreună răspunsuri la problemele care ne privesc”, a transmis deputatul sătmărean.
În cadrul discuțiilor a fost abordat și contextul politic din Ungaria, în perspectiva alegerilor programate pentru data de 12 aprilie. Nagy Szabolcs a subliniat că perioada următoare este una importantă nu doar pentru Ungaria, ci și pentru comunitățile maghiare din afara granițelor.
Acesta a evidențiat că rezultatul scrutinului va avea un impact semnificativ asupra direcției viitoare și a punctat necesitatea continuării politicilor promovate de actualul guvern național în ultimii 16 ani.
Reuniunea de la Budapesta a reunit reprezentanți ai comunităților maghiare din mai multe țări din regiune, fiind un prilej de coordonare și dialog pe teme de interes comun.