Deputatul UDMR de Satu Mare,Nagy Szabolcs , a participat astăzi la festivitățile organizate încu ocazia zilei de 15 martie, eveniment dedicat comemorării Revoluției maghiare de la 1848.
Parlamentarul a transmis că momentul a fost unul încărcat de emoție, subliniind în special implicarea copiilor și tinerilor, care au readus la viață episoade din istorie prin momente artistice și reconstituiri.
„Astăzi, la festivitatea din Tășnad dedicată zilei de 15 martie, ne-am amintit împreună de unul dintre cele mai importante momente ale istoriei maghiare. A fost o experiență emoționantă să vedem cum, prin ochii copiilor, au prins viață momentele Revoluției de la 1848, curajul tinerilor din martie și devotamentul lor neclintit pentru libertate”, a transmis deputatul.
Acesta a adresat felicitări tuturor celor implicați în organizarea evenimentului, evidențiind contribuția comunității locale și a organizațiilor culturale. În mod special, Nagy Szabolcs a apreciat activitatea organizației UDMR din Tășnad, a Asociației Culturale Ady–Kölcsey, precum și a membrilor ansamblului de dansuri populare Hepehupa.
De asemenea, parlamentarul a remarcat rolul important al cadrelor didactice în pregătirea copiilor și tinerilor care au participat la manifestare.
„Datorită muncii și dedicării lor am putut fi parte a unei comemorări atât de frumoase și demne”, a mai precizat deputatul UDMR.
Sursa: https://presasm.ro/deputatul-nagy-szabolcs-prezent-la-festivitatile-de-15-martie-de-la-tasnad/50431