18.9 C
Satu Mare
7 iunie, 2025

Dezvăluirile disidentului rus Vladimir Kara-Murza despre soarta războiului. „Opoziția rusă poartă negocieri de culise cu Ucraina”

Opoziția exilată din Rusia discută în spatele ușilor închise cu oficialii ucraineni, a declarat joi, pentru

, Vladimir Kara-Murza, jurnalist ruso-britanic, câștigător al premiului Pulitzer și critic important al Kremlinului. Kara-Murza a făcut aceste precizări după ce s-a adresat joi membrilor Parlamentului European la Bruxelles, împreună cu Iulia Navalnaia, văduva fostului lider al opoziției ruse Alexei Navalnîi.

Deși atât Ucraina, cât și mișcarea de opoziție din Rusia sunt adversari înverșunați ai președintelui rus Vladimir Putin, cele două părți au evitat în mare măsură să lucreze împreună. Kievul s-a arătat precaut față de opozanții Kremlinului, temându-se că aceștia din urmă încă mai au ambiții imperiale cu privire la Ucraina.

Însă Vladimir Kara-Murza, un fost deținut politic, eliberat dintr-o închisoare siberiană într-un schimb de prizonieri anul trecut, a declarat presei americane că acum are loc, într-adevăr, un dialog în spatele scenei. Discuțiile cu oficialii ucraineni nu au fost însă „publice”, a precizat acesta.

„Am dori să o ducem la cel mai înalt nivel”, a adăugat el, într-o aparentă referire la președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Kara-Murza a făcut aceste precizări după ce s-a adresat joi membrilor Parlamentului European la Bruxelles, împreună cu Iulia Navalnaia, văduva fostului lider al opoziției ruse Alexei Navalnîi, care a murit într-o închisoare din Arctica anul trecut. Echipa lui Navalnîi acuză că acesta ar fi fost ucis la ordinul lui Putin.

Ilia Yașin, un alt politician rus din opoziție care a luat parte la discuția de joi de la Bruxelles, a declarat că UE ar putea media între mișcarea democratică din Rusia și guvernul Ucrainei.

„Vrem să începem acest dialog cu Ucraina”, a spus Yașin, susținând că Zelenski și-a exprimat deschiderea de a discuta cu disidența rusă. „Nu suntem dușmani ai Ucrainei și dorim să îi susținem independența”, a adăugat acesta.

Citește și

Divergențele dintre ucraineni și opoziția rusă sunt în mare parte legate de responsabilitatea față de război, arată Politico. Mulți ucraineni consideră că poporul rus este responsabil pentru agresiunea Moscovei, în timp ce disidenții au încercat să promoveze ideea că este războiul lui Putin, iar rușii de rând sunt doar victime ale regimului său, precum ucrainenii.

Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, ar fi refuzat o invitație la discursul fostului președinte american Joe Biden privind Starea Națiunii de anul trecut, pentru a nu se afla alături de Navalnaia, care a fost de asemenea invitată, potrivit Washington Post.

Kara-Murza a fost, de asemenea, implicat într-un scandal în luna aprilie atunci când, în cadrul unei audieri la Senatul francez, a susținut că este mai ușor pentru soldații care nu sunt ruși să ucidă ucraineni din cauza diferenței de cultură și limbă.

Comentariile sale, potrivit cărora „suntem la fel… aproape aceeași limbă, aceeași religie, secole și secole de istorie comună”, au fost întâmpinate cu furie de ucraineni și de către cei din țările fostei Uniuni Sovietice, care l-au acuzat de rasism și imperialism. Ulterior, Kara-Murza a susținut că declarațiile sale au fost folosite în afara contextului.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/dezvaluirile-disidentului-rus-vladimir-kara-murza-despre-soarta-razboiului-opozitia-rusa-poarta-negocieri-de-culise-cu-ucraina-3273033

Ultimă oră

Același autor