Doamna Sarca Livia Lucia, director al Școlii Gimnaziale Odoreu, a fost nominalizată la Gala „Profesorul Anului din Mediul Rural” – ediția a V-a, la categoria „Directorul Anului din Mediul Rural”.
Această nominalizare reprezintă o recunoaștere a muncii, dedicării și implicării deosebite pe care doamna director le-a arătat de-a lungul anilor în slujba educației și a comunității noastre.
Cu o activitate impresionantă în viața publică și educațională, fiind consilier local încă din anul 2000, doamna Sarca Livia Lucia și-a dedicat întreaga carieră dezvoltării comunității și formării generațiilor de elevi din Odoreu.
Prin profesionalism, implicare și grijă față de elevi și profesori, contribuie zi de zi la crearea unui mediu educațional în care copiii noștri pot crește.