Realitatea din sălile de judecată este tot mai dură, iar tinerii ajung frecvent în boxa acuzaților fără să conștientizeze pe deplin consecințele faptelor lor. Decanul Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu, atrage atenția că lipsa educației juridice contribuie semnificativ la creșterea cazurilor de consum și trafic de droguri în rândul tinerilor.
„Din boxa acuzaților, realitatea este cruntă: majoritatea tinerilor care ajung să răspundă în fața legii pentru deținere de substanțe interzise sau chiar trafic de droguri nu înțeleg gravitatea consecințelor juridice până când nu este prea târziu”, a declarat acesta.
Potrivit decanului, educația juridică nu ar trebui privită ca o simplă materie opțională, ci ca un instrument esențial de prevenție. În lipsa acesteia, tinerii ajung să ignore un principiu fundamental al dreptului –„ignorantia juris non excusat” (necunoașterea legii nu scuză).
„Introducerea educației juridice în școli ar putea elimina necunoașterea legii și i-ar ajuta pe tineri să se ferească de astfel de fapte”, subliniază Vlad Baculescu.
Avocații se confruntă zilnic cu cazuri dramatice în care tinerii devin, fără să realizeze, complici la infracțiuni grave. Acceptarea aparent banală de a transporta un colet sau de a „ține” ceva pentru un prieten poate duce la implicarea în trafic de droguri — infracțiune sancționată mult mai sever decât simpla deținere pentru consum propriu.
„Educația juridică oferă tinerilor capacitatea de a evalua riscul. În momentul în care un tânăr refuză drogurile nu doar din teama pentru sănătate, ci pentru că înțelege mecanismele legii și prețul propriei libertăți, prevenția devine cu adevărat eficientă”, a mai precizat decanul Baroului Satu Mare.
Mesajul transmis este clar: informarea juridică timpurie poate deveni un scut real împotriva fenomenului drogurilor, contribuind la protejarea libertății și viitorului tinerilor.