Începînd din 1992, ca inițiativă a Societății Culturale a Românilor din Budapesta, în fiecare an comunitatea românească din capitala ungară, în Duminica Tomii organizează un pelerinaj la mormântul său din cimitirul Kerepesi şi îi oficiează parastas la Capela Ortodoxă.
Familia şi mediul cultural si religios în care a trăit EMANUIL GOJDU i-au conturat încă din tinereţe ataşamentul faţă de interesele naţiunii sale. Pe parcursul întregii sale cariere politice a fost un susţinător fervent al drepturilor comunităţii române din Transilvania şi Ungaria şi al creării unei relaţii speciale româno-maghiare. Izvoarele istorice ale timpului ne prezintă activitatea sa politică intensă şi variată, prin care deşi nu întotdeauna a fost aprobat de conaţionalii săi contemporani, a contribuit totuşi, după concepţiile sale, la susţinerea şi revendicarea drepturilor naţiunii române.
Cu prilejul sărbătorilor creştineşti şi naţionale, ca şi la zilele onomastice, Emanuil Gojdu, pînă la moartea sa, era înconjurat de mulţimea studenţilor universitari, în mijlocul cărora se simţea ca într-un plăcut cerc familial. În 1862, la împlinirea vîrstei de 60 de ani, studenţii români de la Pesta au organizat în cinstea lui un banchet, fiindu-i apreciate eforturile întreprinse pentru cauza învăţămîntului şi culturii româneşti, a bisericii ortodoxe. Cu aceasta ocazie Gojdu le zicea studenţilor: “Ca fiu credincios al bisericii mele laud Dumnezeirea, căci m-a creat Român; iubirea ce am cătră naţiunea mea neîncetat mă îmboldeşte a stărui în faptă, ca încă şi după moarte-mi să erump de sub gliile mormîntului spre a putea fi pururea în sînul naţiunei mele.”
În campania electorală din 1865, la Tinca, EMANUIL GOJDU a ținut un discurs foarte reușit, printre altele spunea:
“ (…) mai toată viaţa-mi am petrecut-o între străini, m-am silit însă să-mi cunosc conaţionalii, pe poporul român, şi eu cugetam că-l cunosc pe deplin, însă acuma văd cumcă multe însuşiri nobile ale bravului popor român nu le-am cunoscut, atîta perseverenţă, tărie şi alipire cătră cauza naţională, cîtă avui norocire a experia cu aceasta ocaziune în poporul nostru n-am aşteptat, m-a pus în uimire, credinţa şi alipirea voastră către mine nu se poate cu nimic în lume remunera decît iarăşi cu credinţă, vă jur dară şi din partea-mi credinţa neclătită, fiţi convinşi că toţi paşii mei vor fi îndreptaţi pentru fericirea şi binele poporului român, Dumnezeu aşa să-mi ajute!”
Gojdu a trăit foarte simplu,în toată viaţa sa a neglijat luxul. ÎnTestamentul său scria:
„Astrucarea rămăşiţelor mele pămînteşti o încredinţez iubitei mele soţii, însă o rog, ca să o facă cît se poate de simplu şi cu cheltuieli cît se poate de puţine, chemînd să funcţioneze numai exclusiv preotul român din Pesta; în loc de cheltuieli zadarnice să împartă între săraci în prima sîmbătă după înmormîntarea mea o sută (100) fl.v.a.; fie încredinţată iubita mea soţie că luxul costisitor de o oră întru nimica nu va schimba judecata lumii, care asupra fiecărui om numai după moartea lui s-a obişnuit a se spune fără rezervă.”
Anual, bursierii „FUNDATIEI EMANUIL GOJDU” şi membrii Societăţii “Petru Maior” din Budapesta, în semn de recunoştinţă faţă de creatorul fundaţiei, participau la parastasul ce se organiza la MORMÎNTUL LUI GOJDU în cimitirul Kerepesi. Cu această ocazie, se ţineau discursuri şi se intona cîntecul lui Ciprian Porumbescu Adusu-mi-am aminte.
Între filele vechi ale unui fost bursier am găsit texte de versuri, legate de aceasta zi. Unul conţine cîntarea ce se cînta atunci la mormînt.
Pe lîng -acest mormînt,
În care doarme blînd
Un binefăcător,
Vă strîngeţi fraţilor.
O Doamne-al tuturor
Ascultă al nostru grai
Şi-l odihneşte-n rai
În lume-i un mister,
Popoare, oameni pier,
Dar faptele trăiesc
Şi-al lor nume vestesc.
Şi tu din fii în fii
De nou vei tot trăi
Şi vor slăvi cel lut
În cari te-ai prefăcut.
Eternă săi fie memoria!