23 Feb, 2026 10:29 Gabriela GEVELEGEAN ZIUA de Constanta Marime text
Comuna Vama din județul Satu-Mare este un vechi centru de olărie din Țara Oașului, cu însemnătate deosebită până la jumătatea secolului al XX-lea.Conform Muzeului de Artă Populară Constanța,formele caracteristice centrului Vama sunt ulcioarele de „nănași” cu forme bombate, taierele de mari dimensiuni și cănile de vin.Piesele vechi au decor sgrafitat – zgâriat în pasta umedă a vasului înainte de ardere.„În secolul al XX-lea, linia de contur sgrafitată a fost înlocuită cu o linie de contur brun, trasată cu cornul, iar motivele decorative sunt pictate în tricromia brun-roșu-verde, pe fond ivoriu de angobă. Taierul de Vama este lucrat din lut, frământat prin călcare, modelat la roată, decorat cu cornul și pensula, angobat, smălțuit și supus arderii oxidante în cuptorul de olar.În câmpul central, farfuria prezintă un motiv astral asociat cu motive fitomorfe (crenguțe de brad), iar pe pereții vasului apar ciorchini de struguri și alte tipuri de motive fitomorfe”, precizează reprezentanții Muzeului de Artă Populară.Piesa a fost achiziționată în anul 1996 în vederea completării colecției de ceramică a Muzeului de Artă Populară Constanța, reprezentativă pentru marile centre de olărit din România.Citește și Atelierul „Mărțișoare ecologice”, la Muzeul de Artă Populară Constanța