16.1 C
Satu Mare
4 martie, 2026

Fabrică ilegală de țigarete, descoperită la periferia Timișoarei. Grup infracțional organizat, vizat de DIICOT Caraș-Severin |Video • Special Arad · ultimele știri din

O fabrică ilegală de țigarete, aflată în plină funcțiune la periferia municipiului Timișoara, a fost descoperită marți, 4 martie, în urma unor percheziții coordonate de procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin. Ancheta vizează un grup infracțional organizat specializat în producerea și distribuția de țigarete de contrabandă, destinate pieței negre.

Procurorii, împreună cu polițiștii specializați în combaterea criminalității economice, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în județul Timiș, într-un dosar ce are ca obiect constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigarete.

Potrivit anchetatorilor, gruparea, constituită în luna ianuarie 2026, ar fi fost structurată pe trei paliere — decizie, producție și distribuție — și urmărea obținerea unor câștiguri importante din comercializarea ilegală a țigaretelor. În urma descinderilor, la locația situată la marginea orașului au fost descoperite sute de baxuri de țigarete și mai multe tone de tutun.

„Din probele administrate până la acest moment, a rezultat faptul că, în cursul lunii ianuarie 2026, pe raza județului Timiș s-a cristalizat o grupare de criminalitate organizată , structurată pe trei paliere: decizie, producție, distribuție, în scopul obținerii de câștiguri mari prin alimentarea pieței negre a țigaretelor de contrabandă.

Pe parcursul cercetărilor a reieșit că liderul grupării , factorul decizional, coordonează activitatea de ansamblu, în timp ce palierul operațional este asigurat de ceilalți membri, care asigură activitatea de producția efectivă a țigaretelor, manipularea utilajelor și ambalarea produselor, al treilea eșalon, logistic, fiind asigurat de persoane implicate în aprovizionarea cu materii prime, depozitare și distribuție.

În urma perchezițiilor efectuate, într-o locație situată la periferia municipiului Timișoara a fost identificată o fabrică ilegală de țigarete, în funcțiune, sute de baxuri de țigarete și o cantitate de tutun, de ordinul tonelor”, a transmis DIICOT.

Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Maramureș, al polițiștilor de frontieră din Sighetu Marmației și Satu Mare, precum și al jandarmilor din cadrul Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod”.

Citește și: Secretarul Primăriei Ghioroc, trimis în judecată pentru 60 de falsuri privind vechimea în muncă

Sursa: https://specialarad.ro/fabrica-ilegala-tigarete-timisoarei-grup-diicot-caras/

Ultimă oră

Același autor