25 C
Satu Mare
1 mai, 2025

Foști ambasadori americani în țări care au trecut la dictatură spun că actualul peisaj politic din SUA arată „ciudat de familiar”

Din articol

Patru foști șefi ai ambasadelor SUA în țări care au trecut de la democrație la dictatură spun că actualul peisaj politic de peste ocean arată

ciudat de familiar

”. Diplomații sunt semnatari ai unei scrisori deschise, prin care au solicitat acțiuni urgente pentru a contesta ceea ce au numit „asaltul lui Donald Trump asupra democrației”, scriu jurnaliștii

În cadrul unei mese rotunde organizate pentru a marca primele 100 de zile de mandat ale lui Donald Trump, patru foști șefi ai ambasadelor americane în țări care au făcut saltul de la democrație la un regim autoritar au declarat că actualul peisaj politic intern al SUA este impregnat de un „climat de frică”, creat în mod deliberat pentru a-i face pe oponenți să „se retragă”.

Cei patru – care au servit în Rusia, Ucraina, Zimbabwe și Nicaragua – s-au adresat unui grup de discuții la Washington intitulat

Hei, așteptați! Am mai văzut filmul acesta: Cum coboară democrațiile în dictatură

Foștii ambasadori se numără printre cei peste 200 de diplomați SUA, aflați la pensie sau retrași din activitate, care au semnat o scrisoare deschisă reclamând acțiuni urgente, menite să adreseze ceea ce ei au numit „asaltul lui Trump asupra democrației”, arată The Guardian.

Am jurat să susținem și să apărăm Constituția împotriva tuturor dușmanilor, străini sau interni. Niciunul dintre noi nu a crezut că a doua parte a acestei fraze va intra vreodată în joc – până acum

, au scris semnatarii documentului.

Afirmând că puterea SUA la nivel global a fost susținută de o „fundație morală”, aceștia au adăugat: „Această fundație morală este acum în mare pericol. Provocarea vine din interior, deoarece președintele Trump și administrația sa au atacat pilonii democrației noastre aici, acasă, și puterea noastră în întreaga lume”.

Paralelă cu preluarea puterii de către Vladimir Putin, în Rusia

Eric Rubin, specialist în probleme de politică ce țin de Rusia și fost ambasador interimar la Moscova, a declarat că primele faze ale celei de-a doua președinții a lui Trump au paralele cu preluarea puterii în Rusia de către Vladimir Putin, la începutul anilor 2000, când democrația liberă și deschisă care a urmat destrămării Uniunii Sovietice a fost zdrobită.

El a făcut comparații cu încercările lui Trump de a intimida mass-media cu procese de miliarde de dolari, spunând că paralela a fost „foarte directă”.

„Când KGB-ul a preluat conducerea în Rusia, în 1999, primul lucru care a dispărut a fost libertatea presei și libertatea mass-media, și nu a însemnat cenzură imediat. A fost presiune, intimidare, procese, un efort de a speria mass-media să se comporte și să nu critice oamenii de la putere – o paralelă directă cu ceea

. A fost nevoie de câțiva ani pentru ca guvernul să preia cu adevărat controlul asupra mass-media, dar, inițial, aceasta a fost schema de joc și exact asta văd că se întâmplă aici”.

El a subliniat că teama care a cuprins Rusia sub conducerea lui Putin este deja evidentă în SUA, citând cazul unui prieten care a fost concediat dintr-un loc de muncă în sectorul privat, după ce colegul său l-a denunțat superiorilor pentru că l-a criticat pe Trump pe rețelele sociale sau pe cel al ofițerilor pensionați, din serviciul extern, care se tem să comunice pe gmail.

Rubin, fost președinte al Asociației Ofițerilor Americani din Serviciul Extern, a declarat pentru The Guardian că violența și amenințările la adresa personalităților publice reprezintă o altă asemănare cu Rusia, numind un recent atac incendiar asupra reședinței lui Josh Shapiro, guvernatorul statului Pennsylvania, un „semnal de alarmă”.

El i-a îndemnat pe democrați să evite maxima lui Michelle Obama „când ei sunt jos, noi suntem sus” și în schimb „să spună ce se întâmplă”.

„Când sunt la pământ, trebuie să îi întâlnești acolo unde sunt”, a spus el. „Dacă te ocupi doar de buna guvernare și de respectarea regulilor, băieții răi vor șterge pe jos cu tine, sincer”.

„Autocrația seamănă cu un virus”, spune un fost ambasador american

Trump s-a referit în mod repetat la democrați ca fiind „gunoaie” și „paraziți” și a vorbit despre judecarea în fața unui tribunal militar a criticilor republicani precum Liz Cheney, care a făcut parte din comisia Congresului care a investigat insurecția din 6 ianuarie 2021.

În acest context, John Feeley, un fost ambasador și diplomat pensionat în America Latină, a citat o figură a opoziției nicaraguane, Félix Maradiaga, exilat în prezent în SUA, care a declarat că „autocrația seamănă mult cu un virus”. Președintele Nicaraguei, Daniel Ortega, și-a reprimat criticii politici.

„Atunci când te infectezi cu un virus, dacă sistemul autoimun al organismului intră automat în acțiune, probabil că vei fi bine”, a spus Feeley. „Dar dacă sistemul autoimun al corpului tău nu preia virusul sau infecția, până când apar simptomele, este probabil prea târziu. Acesta este motivul pentru care suntem aici”.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/fosti-diplomati-avertizeaza-asupra-unui-climat-al-fricii-instituit-de-trump-teama-din-rusia-lui-putin-este-deja-evidenta-in-sua-3221669

Ultimă oră

Același autor