Cei 669 de kilometri dintre Iași și Dumbrăvița vor fi străbătuți cu autocarul, joi, când trupa antrenată de Tibor Selymes nu va avea timp să facă vreun antrenament. Ieșenii vor avea vineri o ședință de pregătire, ceva mai lejeră, pe un teren din Timișoara, unde se va înnopta joi și vineri, și vor reveni acasă imediat după meci. Cu tot cu drumul de întoarcere, delegația ieșeană va face aproximativ 1.350 de kilometri în cele trei zile dinspre finalul săptămânii.
Poli a ales să facă deplasarea cu autocarul din cauza crizei financiare existente la club, ieșenii neavând bani pentru a merge cu avionul în vestul țării, așa cum s-a dorit inițial.
Cine joacă în locul lui Inglada?
În afară de oboseala cu care se va confrunta, va avea sâmbătă și o problemă majoră de efectiv, în condițiile în care, după cum v-am informat, fundașul Carlos Inglada este suspendat din cauza cumulului de cartonașe galbene. În aceste condiții, Selymes mai are la dispoziție un singur stoper senior în lot, modestul Jose Elo. Ceilalți fundași centrali ieșeni sunt Tudor Pojar (19 ani), care sâmbătă, cu Olimpia Satu Mare, a jucat mijlocaș central defensiv, și Dragoș Plămadă (18 ani). Rămâne de văzut dacă Selymes va apela la vreunul dintre aceștia sâmbătă, din primul minut, în fața portarului Toma Niga, sau va miza în zona amintită pe improvizația Ricardo Farcaș. Farcaș, de meserie închizător, a mai evoluat, fără succes însă în acest sezon, în centrul liniei defensive, atunci când Poli a avut probleme cu fundașii centrali.
Iașul nu va avea prea mult timp să caute soluția optimă pentru a suplini absența lui Inglada. Ca urmare a oboselii majore de după meciul de sâmbătă, cu Olimpia Satu Mare, disputat în noroiul din Copou, Poli a făcut un antrenament mai lejer ieri după amiază, singurele ședințe de pregătire cu intensitate ridicată din această săptămână urmând a fi cele de astăzi și mâine dimineață.