Șase echipe au participat la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la fotbal feminin, categoria U14. Este vorba despre echipele reprezentând Școala „Alexandru Ioan Cuza” și Școala „Avram Iancu”, ambele din Baia Mare, Școala Gimnazială Băița de sub Codru, Școala Profesională Repedea, Școala Gimnazială „Dr. Ilie Lazăr” Giulești și Școala Gimnazială Lăpuș.
După meciurile din grupe, în finala mică s-au calificat ocupantele locurilor 2, pentru ca finala mare să se dispute între echipele care au câștigat grupele. Astfel, în finala mică, echipa din Băița de sub Codru s-a impus cu 3-1 în fața celei din Lăpuș, pentru ca Școala „Avram Iancu” să învingă cu 5-4 Școala „Alexandru Ioan Cuza”.
1. Școala „Avram Iancu” Baia Mare (profesor Cătălin Țîrlea)2. Școala „Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare (profesor Adrian Șuta)3. Școala Gimnazială Băița de sub Codru (profesor Ioan Buciuman)4. Școala Gimnazială Lăpuș (profesor Paul Rus)5. Școala Profesională Repedea (profesor Pavel Curac)6. Școala Gimnazială „Dr. Ilie Lazăr” Giulești (profesor Vladimir Semeniuc)
Cristiana Crăciunaș (Școala „Alexandru Ioan Cuza”) a fost golghetera turneului cu 11 goluri, iar Lorena Oltean (Școala „Avram Iancu”) a fost desemnată cea mai tehnică jucătoare.
Campioana județului Maramureș se califică la etapa de zonă interjudețeană, urmând să evolueze în compania campioanelor similare din Bihor, Satu Mare, Sălaj și Bistrița-Năsăud.
Componența echipei câștigătoare: Lorena Oltean (7B), Maria Olea-Aldan (7B), Iris Talpoș (7B), Ilinca Sabou (5B), Cristina Ardeleanu (6A), Sara Dan (7A), Elena Iusco (8B), Daria Marchiș (8B), Isabella Hrincescu (8B), Miruna Nicolae (8B).
„Jos pălăria în fața campioanelor județului Maramureș la categoria U14 din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar! (…) Este a doua oară în ultimii trei ani când fetele noastre câștigă etapa județeană, iar acum privim cu încredere spre etapa zonală de la Zalău”, spun cei de la Școala „Avram Iancu” .