Duminică, 15 martie 2026, în a treia duminică din Postul Mare – Duminica Sfintei Cruci – orașul Tășnad a trăit momente de mare bucurie și trăire spirituală. Preasfințitul PărinteIustin Sigheteanul , Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.
Vremea frumoasă și importanța momentului au adunat un număr mare de credincioși, biserica fiind neîncăpătoare. Atmosfera a fost una de sărbătoare, iar ierarhul a fost întâmpinat cu multă căldură de comunitate. La primirea Preasfinției Sale au participat și copii îmbrăcați în costume populare, oferind o primire tradițională emoționantă.
Din soborul de preoți au făcut parte, între alții, protopopul de Carei, părinteleFlorian Mocanu , preotul parohAlexandru Coste , precum și părinteleMarian Crainic , fost protopop de Carei și fost paroh al comunității din Tășnad.
La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale și județene: deputatulAdrian Cozma , vicepreședinte al Camerei Deputaților, primarul orașului TășnadAdrian Farcău , vicepreședinții Consiliului Județean Satu MareCătălin Filip șiRoxana Petca , precum șiValer Beșeni , care de mâine va prelua oficial funcția de subprefect al județului Satu Mare.
Slujba a fost una deosebit de emoționantă, specifică acestei perioade de post și reflecție, iar mesajul transmis de ierarh a subliniat importanța credinței, a jertfei și a solidarității în comunitate.
Fotografiile evenimentului au fost realizate de Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.