16.1 C
Satu Mare
4 martie, 2026

FOTO. Timișoara: fabrică ilegală de țigarete, descoperită la marginea orașului – percheziții DIICOT și Poliției Caraș-Severin

Polițiștii au descoperit o fabrică ilegală de țigarete, în funcțiune, la periferia municipiului Timișoara, în urma a trei percheziții domiciliare efectuate într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă.

Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, miercuri, 4 martie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul instituției, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în județul Timiș.

Dosarul penal vizează săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigarete, în modalitățile producere, colectare, deținere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare, dar și folosirea unei firme, embleme sau ambalaj de natură să producă confuzie cu cele utilizate legitim de alt comerciant, contrafacerea unei mărci și punerea în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Din probele administrate până în prezent a reieșit că, în cursul lunii ianuarie 2026, în județul Timiș, s-ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, structurată pe trei paliere – decizie, producție și distribuție – cu scopul obținerii unor câștiguri importante prin alimentarea pieței negre a țigaretelor de contrabandă.

Anchetatorii arată că liderul grupării ar fi coordonat întreaga activitate, în timp ce palierul operațional ar fi fost asigurat de ceilalți membri, care s-ar fi ocupat de producția efectivă a țigaretelor, manipularea utilajelor și ambalarea produselor. Componenta logistică ar fi fost asigurată de persoane implicate în aprovizionarea cu materii prime, depozitare și distribuție.

În urma perchezițiilor, într-o locație situată la periferia Timișoarei, a fost identificată o fabrică ilegală de țigarete aflată în funcțiune, precum și sute de baxuri de țigarete și o cantitate de tutun de ordinul tonelor.

Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, al polițiștilor din cadrul ITPF Sighetu Marmației – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare și al jandarmilor din cadrul Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: https://buletindetimisoara.ro/fabrica-ilegala-tigarete-descoperita-timisoara-contrabanda-grup-infractional-organizat/

Ultimă oră

Același autor