Foto. Un șofer de TIR din Moftin a fost lovit grav de un alt TIR! Accident foarte grav

Un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule de mare tonaj s-a produs luni pe DN 7 – Valea Oltului, în zona localității Brezoi, județul Vâlcea. În urma impactului, un bărbat de 46 de ani, din județul Satu Mare, a fost rănit și transportat la spital.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, accidentul s-ar fi produs după ce un șofer de 63 de ani, din comuna Sălătrucel, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Acesta a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de șoferul sătmărean, originar din comuna Moftin.

În urma impactului violent, conducătorul auto din Satu Mare a rămas rănit, fiind preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri din Brezoi și Râmnicu Vâlcea, cu autospeciale de descarcerare și ambulanțe SMURD și SAJ. Salvatorii au găsit o persoană încarcerată, care a fost extrasă în stare conștientă.

Șoferul de 63 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pentru celălalt conducător auto, testarea urmează să fie efectuată la unitatea medicală.

Traficul pe DN 7 a fost blocat temporar pentru intervenția echipajelor și efectuarea cercetărilor la fața locului, fiind ulterior reluat în condiții normale.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului.

Sursa: https://dincolodesport.eu/foto-un-sofer-de-tir-din-moftin-a-fost-lovit-grav-de-un-alt-tir-accident-foarte-grav/

Ultimă oră

Același autor