6.1 C
Satu Mare
5 martie, 2026

Guvernul a adoptat noua schemă de plafonare a tarifelor la gaze până în 2027. Care este prețul reglementat, de la 1 aprilie

Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență în baza căreia vor fi menținute prețurile la gaz până în primăvara anului viitor pentru utilizatorii casnici.

„Cel mai important document care a fost astăzi adoptat este cel legat de menținerea prețurilor la gaz la locuințele din România, deci la persoanele casnice, din luna aprilie anul acesta până în luna aprilie anul următor”, a spus premierul, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, la finalul ședinței de guvern.

Potrivit ministrului Energiei, Bogdan Ivan, a fost stabilit un mecanism clar: „de la producător avem un preț de plecare maximal de 110 lei/Mw, mai puțin decât prețul de până acum de 120 de lei. Avem preț reglementat la transportatori, 15 lei, la distribuție 69 lei/Mw și o marjă maximă de adaos de 15 lei la furnizor”.

Premierul Ilie Bolojan: În 2027, România urmează să își dubleze capacitatea de alimentare cu gaz

Ilie Bolojan a menționat că decizia de a stabili un mecanism pentru menținerea prețurilor a fost luată din trei considerente.

Astfel, în 2027, România urmează să își dubleze capacitatea de alimentare cu gaz. „Vom deveni practic independenți și cel mai bun moment pentru liberalizare în piața de gaz, pentru a nu avea niciun fel de șoc de creștere de prețuri, este în momentul în care oferta de gaz pe piață va fi suficientă. Astăzi, două treimi din consumul nostru de gaz este asigurat din producția internă și o treime din importuri”, a precizat Bolojan, citat de Agerpres.

Al doilea motiv este legat de asigurarea predictibilității economice și sociale. În acest acest sens, Bolojan a afirmat că una dintre țintele pe care Guvernul și le-a asumat este coborârea ratei inflației, iar o creștere a prețurilor la energie ar putea genera „puseuri” inflaționiste.

„Al treilea motiv ține de situația pe care o avem în zona Golfului, unde, inevitabil, din cauza sincopelor care au loc în aprovizionarea piețelor globale cu țiței, cu gaz, suntem în situația în care, chiar dacă UE sau România nu sunt dependente într-o măsură foarte mare de aprovizionarea din zonă, totuși, datorită faptului că prețurile pe aceste piețe se formează la nivel global, în mod inevitabil există efecte și asupra noastră”, a mai spus premierul.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: De la 1 aprilie, prețul nu va depăși 0,31 lei/kwh

Potrivit ministrului Energiei, „a fost stabilit un mecanism clar, prin care de la producător avem un preț de plecare maximal de 110 lei/Mw, mai puțin decât prețul de până acum de 120 de lei. Avem preț reglementat la transportatori, 15 lei, la distribuție 69 lei/Mw și o marjă maximă de adaos de 15 lei la furnizor. Orice modificare care poate apărea pe piață este absorbită de formula în care noi putem să facem ca prețul la gaze naturale să fie același încă un an de zile de acum înainte”.

Bogdan Ivan a precizat că odată cu intrarea în vigoare a ordonanței, urmează ca cele trei companii producătoare de gaze să notifice Transgaz și să notifice furnizorii, să transmită ofertele disponibile pentru furnizori, urmând ca aceștia să intre în piață în baza acestei ordonanțe.

„Furnizorii au fost obligați să facă notificări către consumatorii casnici cu oferte care au depășit prețul de 0,31 lei/kwh. Toți românii, inclusiv eu, am primit acea notificare. Acea notificare nu mai este valabilă.

Oamenii nu trebuie să facă absolut nimic, trebuie să aștepte să vină factura. Toate facturile de la 1 aprilie vor veni la acest preț reglementat care nu va depăși 0,31 lei/ kwh”, a mai explicat ministrul Energiei.

Sursa: https://satumarenews.ro/index.php/bine-de-stiut/item/30915-guvernul-a-adoptat-noua-schema-de-plafonare-a-tarifelor-la-gaze-pana-in-2027-care-este-pretul-reglementat-de-la-1-aprilie

Ultimă oră

Același autor