Eduard Hellvig a scris pe platforma X despre decizia alianței PSD-PNL de a-l nominaliza candidat la Primăria Capitalei pe medicul Cătălin Cîrstoiu. El spune despre acesta că „nu sperie și nu deoache pe nimeni”. Fostul șef al SRI se întreabă retoric „de ce ai renunța la candidați cu cifre bune pentru a-ți investi încrederea în cineva cunoscut doar în comunitatea medicală?”. „Ni se propune un „independent” scos din joben ca să ne salveze aparent de agonia dubiilor ideologice”, scrie Hellvig. El amintește de vorbele lui Abraham de acum două secole: „Poți păcăli o parte din oameni tot timpul și pe toți oamenii o parte din timp, dar nu poți păcăli toți oamenii tot timpul”.
Eduard Hellvig: Din rundele de negocieri care ne-au pictat televizoarele câteva săptămâni la rând a rezultat un candidat comun bun de pus în muzeul concordiei depline.
Nu sperie și nu deoache pe nimeni.
Dacă ne întrebăm pe cine reprezintă cu adevărat, cred că răspunsul e în propoziția precedentă. Iar chestiunea cu adevărat semnificativă este de ce ai renunța la candidați cu cifre bune pentru a-ți investi încrederea în cineva cunoscut doar în comunitatea medicală?
De unde vine oare încrederea deplină în „apoliticul perfect” pentru a fi trimis să extragă voturi și din stânga și din dreapta? Ce se știe sus și nu se spune și în aval? Știm sigur că nu e vreun sondaj, vreo măsurătoare sau vreun portret-robot de tehnocrat al urbanismului.
Ni se propune un „independent” scos din joben ca să ne salveze aparent de agonia dubiilor ideologice. Total întâmplător vorbeam tot aici acum trei săptămâni despre independenți: „Oamenii noi nu au însă nimic de pierdut, nicio carieră de apărat, nicio reputație de păstrat. Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum.” Probabil că cei care l-au ales se bazează pe ceva nevăzut și neștiut, încât nu își suspectează candidatul că ar viza mai târziu fie o prea mare independență, fie o poziție publică și mai importantă. Probabil îi leagă un bromance de nezdruncinat.
Cum electoratul poate alege doar din ce are pe listă, și nu dintr-un infinit de candidați potențiali, contează așadar ce ofertă i se așterne pe buletin. Brusc devine mai relevant să fii candidat, decât să fii un candidat care adună voturi. De adunat voturi se ocupă… ceilalți candidați. Sau partidul. Sau prietenii…
Ca în cazul oricărei figuri de ceară, însă, creșterea bruscă a temperaturii poate nărui toată povestea. Iar statuii i se înmoaie fațada, lăsând să se vadă structura din spate și să se audă vorbele lui Abraham de acum aproape două secole: „Poți păcăli o parte din oameni tot timpul și pe toți oamenii o parte din timp, dar nu poți păcăli toți oamenii tot timpul.”
Editor :