CS Minaur joacă mâine, de la ora 15:00, la Cluj, cu Academia de Fotbal Viitorul. Este o partidă din etapa a 21-a, penultima, din sezonul regulat. Înaintea acestei runde băimărenii sunt lideri în seria a 8-a a Ligii 3, cu 44 de puncte. Pe următoarele trei poziții sunt grupări cu același număr de puncte, 42: Unirea Tășnad, Sănătatea Cluj și SCM Zalău. La diferență de două puncte de cele 3 e ACSC Crișul Sântandrei, așa încât lupta pentru primele patru locuri, care duc în play-off, se dă în cinci.
Urmăritoarele Minaurului vor juca în această etapă, sâmbătă, între ele: Unirea Tășnad acasă cu SCM Zalău, iar Crișul Sântandrei, tot pe teren propriu, cu Sănătatea Cluj. Cum inevitabil unele dintre acestea vor pierde puncte, avantajul programului e de partea grupării băimărene.
Celelalte meciuri ale etapei sunt Unirea Dej – SC Olimpia MCMXXI Satu Mare (vineri) și CSM Sighet – Lotus Băile Felix. Bihorul Beiuș – Sticla Turda nu se mai joacă, echipa clujeană fiind exclusă din campionat.
Sursa foto: CS Minaur
Citește și:
Sursa: https://www.directmm.ro/sport/joc-in-deplasare-pentru-cs-minaur-in-etapa-a-21-a/