Fosta vicepreședintă a SUA, Kamala Harris, a anunțat joi că va lansa o carte în care va povesti despre campania sa pentru președinție din 2024, relatează
„Cred că este important să împărtășesc ceea ce am văzut, ceea ce am învățat și ceea ce știu că este necesar pentru a merge mai departe”, a declarat fosta vicepreședintă
publicat pe X. „În timp ce scriam această carte, un adevăr mi-a revenit în minte: uneori, lupta durează mult timp.”
Anunțul vine la doar o zi după ce Harris a anunțat că nu va candida pentru funcția de guvernator al Californiei anul viitor, fără a închide însă ușa pentru o candidatură în 2028.
„107 Days”, care va fi lansată pe 23 septembrie, va evidenția modul în care Harris a condus cea mai scurtă campanie electorală prezidențială din istoria modernă – puțin peste trei luni – după ce a preluat candidatura de la președintele de atunci, Joe Biden.
„A fost intens, cu miză mare și profund personal, atât pentru mine, cât și pentru mulți dintre voi”, a spus ea în anunț. „De când am părăsit funcția, am petrecut mult timp reflectând la acele zile.”
Harris va participa, de asemenea, joi seara la emisiunea „The Late Show” a lui Stephen Colbert, în primul său interviu de la părăsirea funcției, potrivit unui asistent al acesteia, mai scrie POLITICO.
Editor :