6 C
Satu Mare
26 aprilie, 2024

Live Text

Turcii îşi aleg duminică preşedintele. Erdogan, marele favorit după primul tur

Turcii sunt chemaţi duminică la urne pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, care ar putea duce la prelungirea domniei preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, aflat la putere de două decenii, scrie Reuters.

ACTUALIZARE 08:00 S-au deschis urnele de vot în Turcia. Peste 64 de milioane de turci sunt aşteptaţi să voteze la aproape 192.000 de secţii de votare, inclusiv peste 6 milioane care au votat pentru prima dată la 14 mai. Există de asemenea 3,4 milioane de alegători din străinătate, care au votat deja în perioada 20-24 mai.

Secţiile de votare din Turcia se vor închide la ora 17.00 (şi a României).

Prezenţa la vot la alegerile din Turcia este, în general, ridicată. La 14 mai, prezenţa generală la vot a fost de 87,04%, cu un nivel de 88,9% în Turcia şi 49,4% în străinătate. În conformitate cu regulile electorale, ştirile, previziunile şi comentariile despre vot sunt interzise până la ora locală 18.00, iar presa are libertatea de a relata despre rezultatele alegerilor doar de la ora 21.00.

Cu toate acestea, Înaltul Consiliu Electoral poate permite presei să relateze rezultatele mai devreme şi, de obicei, o face. Rezultatele de duminică seară vor apărea probabil mai devreme decât cele din 14 mai, având în vedere simplitatea relativă a buletinului de vot.

ACTUALIZARE 07:00 Recep Tayyip Erdogan, în vârstă de 69 de ani, s-a clasat pe primul loc în primul tur de scrutin, cu 49,51% din voturi, un scor mai mare decât se aştepta, dar insuficient pentru a câştiga în primul tur, aşa cum s-a întâmplat la precedentele două alegeri prezidenţiale.

Adversarul său, candidatul susţinut de şase partide de opoziţie, Kemal Kiliçdaroglu, 74 de ani, a obţinut 44,88% din voturi în primul tur, noteză News.ro.

Recep Tayyip Erdogan a primit, totuşi, între cele două tururi, sprijinul celui de-al treilea om în alegerile prezidenţiale, naţionalistul Sinan Ogan. Aceste alegeri vor determina nu numai cine va conduce Turcia, membră a NATO, ci şi direcţia politică şi economică a acestei puteri regionale de 85 de milioane de locuitori, în special în relaţiile sale cu Rusia, Orientul Mijlociu şi Occidentul.

Un sondaj de opinie realizat la 20 şi 21 mai îl dădea câştigător pe Recep Tayyip Erdogan cu 52,7% din voturi, faţă de 47,3% pentru Kemal Kiliçdaroglu. Votul alegătorilor kurzi, care reprezintă aproximativ o cincime din populaţie, rămâne incert.

Partidul Democrat al Poporului (HDP), pro-kurd, i-a acordat sprijinul lui Kemal Kiliçdaroglu în primul tur, dar după ce candidatul opoziţiei a trecut la dreapta pentru a-şi asigura voturi naţionaliste în turul doi, HDP nu l-a numit în mod explicit şi, în schimb, a făcut apel la alegători să îl respingă.

Secţiile de votare se vor deschide la ora locală 08:00 (05:00 GMT) şi se vor închide la ora 17:00 (14:00 GMT).

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/turcii-isi-aleg-duminica-presedintele-erdogan-marele-favorit-dupa-primul-tur-2364735

Ultimă oră

Același autor