2.2 C
Satu Mare
25 februarie, 2026

Mii de ucraineni au forțat frontiera cu România, încercând să intre în Suceava

* de la începutul conflictului din țara vecină, peste 31.000 de ucraineni au fost depistați încercând să traverseze ilegal granița de nord * anul trecut, 35 de persoane și-au pierdut viața încercând să treacă ilegal frontiera, victime ale frigului, epuizării sau orientării greșite în zone montane extrem de periculoase

La patru ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, frontiera de nord a României rămâne una dintre cele mai tensionate linii de apărare ale Uniunii Europene. Marți, chestorul de poliție Coman Florin, șeful Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în a cărui subordine se află și PTF Suceava, a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025, iar cifrele arată dimensiunea reală a presiunii exercitate asupra graniței românești.

Evenimentul s-a desfășurat într-un sistem integrat, alături de structurile care lucrează zilnic în prima linie, toate acționând coordonat, inclusiv cu sprijinul agenției europene Frontex.

Mii de tentative ilegale și o frontieră pusă la încercare

Datele prezentate sunt impresionante și, în același timp, alarmante. Numai în anul 2025 au fost înregistrate 4.556 de cazuri de trecere frauduloasă a frontierei, semn că presiunea migrației și a conflictului din apropiere rămâne extrem de ridicată.

Aproximativ 10.250 de cetățeni ucraineni au fost depistați încercând să traverseze ilegal granița – cei mai mulți în Maramureș, dar și în județele Suceava – 3.800 și Satu Mare – 1.048. De la începutul conflictului, numărul total a ajuns la un impresionant 31.618 persoane.

Dincolo de statistici, însă, realitatea din teren este dramatică: munții, frigul și traseele clandestine au transformat frontiera într-o zonă a supraviețuirii extreme.

Polițiștii de frontieră, alături de salvatori, au desfășurat peste 200 de misiuni de căutare și salvare, reușind să scoată din situații-limită 382 de persoane.

Dar bilanțul are și o față tragică: 35 de oameni și-au pierdut viața încercând să treacă ilegal frontiera, victime ale frigului, epuizării sau orientării greșite în zone montane extrem de periculoase.

Tehnologie, controale și mobilizare permanentă

Autoritățile au consolidat măsurile de securitate atât în punctele de trecere, cât și la „frontiera verde”. Personal suplimentar, fluxuri noi de control și implementarea sistemului european Entry/Exit au devenit reguli permanente.

În teren, patrulele mixte Poliție–Jandarmerie, echipamentele moderne de supraveghere și intervențiile aeriene au transformat frontiera într-un spațiu atent monitorizat, unde fiecare mișcare este analizată.

Dincolo de cifrele oficiale, bilanțul vorbește despre nopți petrecute în condiții extreme, intervenții în viscol și decizii luate în secunde pentru salvarea unor vieți.

Frontiera de nord nu este doar o linie pe hartă – este locul unde se întâlnesc drama războiului, speranța refugiaților și responsabilitatea uriașă de a proteja granița externă a Uniunii Europene.Ecaterina VICOL

Sursa: https://ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/mii-de-ucraineni-au-fortat-frontiera-cu-a-romania-incercand-sa-intre-in-suceava–217594539.html

Ultimă oră

Același autor