23.9 C
Satu Mare
3 iulie, 2025

Ministrul Mediului vrea camere de înregistrare pentru angajaţii de la Apele Române, după ce o inspectoare din Dolj a fost agresată

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat că intenţionează să doteze personalul de control de la Apele Române cu echipamente de înregistrare de tip bodycam, după ce o angajată a instituției a fost agresată în timpul unui control.

„România nu este ţara în care pumnul face legea. Am vorbit azi personal cu doamna inspector de la Apele Române din judeţul Dolj, care mi-a spus cum a fost bruscată, împinsă, înjurată de un om care deţinea o spălătorie care se afla în ilegalitate de ani de zile şi care a fost foarte supărat de controlul celor de la Apele Române. Am vrut să mă asigur, în primul rând, că e în afara oricărui pericol. Evident, Poliţia se va pronunţa pe fond, dar, în calitate de ministră a Mediului, nu pot permite ca vreunul dintre colegii mei să fie agresat fizic, să fie lovit şi insultat în timpul unui control. Am responsabilitatea să mă asigur că angajaţii ministerului pe care îl conduc sunt protejaţi şi pentru asta voi face tot ce ţine de mine”, a scris Diana Buzoianu miercuri seară, într-un mesaj pe Facebook.

Ea a anunţat că va lua unele măsuri, în perioada următoare pentru ca angajaţii instituţiilor aflate în coordonarea, sub autoritatea sau în subordinea MMAP, aflaţi în acţiuni de control, să-şi poată face datoria în siguranţă.

„Intenţionez să dotăm, după o analiză preliminară de buget şi de prioritizare acolo unde e cel mai mare pericol, personalul de control cu echipamente de tip bodycam . Şi în acest fel putem creşte gradul de siguranţă în teren; Ne uităm şi spre unele încălcări ale legii, care astăzi sunt contravenţii. Acolo unde este necesar, voi propune modificări legislative pentru ca acestea să fie încadrate ca infracţiuni. Este inacceptabil ca oamenii trimişi de stat să apere interesul public să ajungă victime. Respectarea legii de mediu nu este opţională!”, a mai scris Dana Buzoianu.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ministrul-mediului-vrea-camere-de-inregistrare-pentru-angajatii-de-la-apele-romane-dupa-ce-o-inspectoare-din-dolj-a-fost-agresata-3310111

Ultimă oră

Același autor