20 C
Satu Mare
28 aprilie, 2024

Muniţie din al Doilea Război Mondial, găsită în timpul renovării unei case din Satu Mare

O echipă de muncitori a găsit, în timpul lucrărilor de renovare la o casă de locuit din Satu Mare, 21 de cartuşe de calibru 7,62 mm provenite din al Doilea Război Mondial. Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri a fost solicitată să ridice muniţia.

„Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare a fost solicitată pentru asanarea unui teren în municipiul Carei. Muniţia a fost descoperită de către o echipă de lucrători în urma unor renovări la o casă de locuit.

Echipa pirotehnică a ridicat de la locul solicitării, 21 de cartuşe de calibru 7,62 mm, provenite din al Doilea Război Mondial. Nu au fost descoperite alte elemente de muniţie”, anunţă ISU Satu Mare.

Pompierii precizează că, pentru a evita producerea unor evenimente cu urmări tragice, în momentul găsirii elementelor de muniţie neexplodate, se interzice lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, aprinderea focului în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate, introducerea muniţiilor în foc, topirea elementelor metalice de muniţii, tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură, folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte, utilizarea pulberilor şi explozivilor proveniţi din muniţii în scopuri artizanale, demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente şi folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.

Totodată pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, cetăţenii au obligaţia să anunţe urgent evenimentul prin numărul unic de apel 112.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 19:00

astăzi, 18:49

astăzi, 18:46

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/munitie-din-al-doilea-razboi-mondial-gasita-in-timpul-renovarii-unei-case-din-satu-mare-22222836

Ultimă oră

Același autor