13.9 C
Satu Mare
16 septembrie, 2024

Muzeul Rijksmuseum din Amsterdam, închis după un protest al activiștilor de mediu

Din articol

Muzeul Rijksmuseum din capitala Olandei a fost închis „până la noi ordine”, după ce activiștii de mediu au blocat intrarea principală în muzeu. Protestatarii cer ca muzeul să rupe legăturile cu o bancă celebră olandeză, despre care susțin că ajută la finanțarea crizei climatice.

Activiștii de mediu din grupul Extinction Rebellion (XR), care militează împotriva schimbărilor climatice, au blocat celebrul muzeu Rijksmuseum, determinând astfel ca galeria de artă să se închidă „până la noi ordine”, potrivit DW.

Scopul protestului este ca muzeul de artă să încheie legăturile cu principalul său sponsor, o celebră bancă de origine olandeză, despre care se spune că ajută la finanțarea proiectelor care dăunează climatului. Activiștii de mediu susțin că protestul va continua până când cererile acestora vor fi îndeplinite.

Purtătorul de cuvânt al muzeului a declarat că a luat decizia de a închide galeria de artă pentru a asigura astfel siguranța vizitatorilor, a personalului și a lucrărilor de artă expuse, potrivit sursei citate.

„Orice acțiune care pune în pericol acest lucru este inacceptabilă”, a declarat acesta pentru agenția de presă ANP, arată sursa citată.

Printre lucrările de artă care se află în colecția muzeului se numără și „Night Watch”, una dintre cele mai cunoscute picturi ale artistului din secolul al XVII-lea, Rembrandt van Rijn.

Protestul galben

Activiștii de mediu s-au îmbrăcat într-un costum de culoare galbenă și au blocat intrarea muzeului aprinzând torțe și împiedicând oamenii să intre în interior.

„Este de neînțeles că Rijksmuseum își poate permite să fie finanțat de ING, cel mai mare motor financiar al crizei climatice”, a declarat un purtător de cuvânt al XR pentru ANP. Acesta a adăugat că permite unui poluator major să „își ascundă fața în spatele unor celebre opere de artă din istoria Olandei”.

În replică, purtătorul de cuvânt al băncii a explicat că „dacă XR are o problemă cu politicile de finanțare ale băncii, ar trebui să apeleze direct la noi și nu la Rijksmuseum. Suntem întotdeauna deschiși dialogului”, potrivit DW.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/muzeul-rijksmuseum-din-amsterdam-inchis-dupa-un-protest-al-activistilor-de-mediu-2921661

Ultimă oră

Același autor