Din articol
Clubul Genoa, patronat de Dan Şucu, a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că a obţinut serviciile lui Nicolae Stanciu.
Înţelegerea este valabilă din data de 1 iulie, relatează News.ro.
„Genoa CFC anunţă că, începând cu 1 iulie, Nicolae Stanciu va fi noul jucător al echipei roş-albastră. Fotbalistul, căpitan al naţionalei României, cu care a acumulat 81 de prezenţe şi 15 goluri, are în palmares 545 de prezenţe şi 108 goluri în campionate, cupe naţionale şi competiţii internaţionale.
Stanciu, câştigător a 14 trofee în România, Belgia, Republica Cehă şi China, a fost numit fotbalistul anului în România în 2022.
Bine ai venit la Genova, Nicolae!”, este mesajul grupării italiene.
Stanciu a jucat în ultimii ani la Damac, în Arabia Saudită.
Jucătorul cel mai bine plătit
Căpitanul echipei naționale a semnat pentru doi ani din postura de jucător liber de contract.
Potrivit Europacalcio, Nicolae Stanciu va încasa un salariu anual de două milioane de euro la Genoa, ceea ce îl face cel mai bine plătit fotbalist din lot, cel puțin la momentul actual, până la eventuale noi mutări importante în mercato.
Nicolae Stanciu a urcat direct pe primul loc în topul salariilor la egalitate cu Junior Messias. În sezonul recent încheiat, a existat un fotbalist cu un salariu de peste două milioane de euro la Genoa, Andrea Pinamonti, plătit cu 2.4 milioane de euro pe an, dar atacantul a fost doar împrumutat de la Sassuolo, scrie
Editor :