Din articol
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri,
că este total aberant ca în legea actuală, pensia pe care o ia magistratul care alege să iasă din sistem să fie cât salariul, asta încurajează oamenii să iasă din sistem. El a transmis şi o întrebare către CSM, „ce este cu această debandadă”, arătând că 70% dintre cererile de pensionare nu indică o dată precisă de pensionare.
„Patru mesaje legate de justiţie şi pensionarea magistraţilor. Este total aberant ca în legea actuală, pensia pe care o ia magistratul care alege să iasă din sistem să fie cât salariul, asta încurajează oamenii să iasă din sistem”, a spus preşedintele.
„Prin acest fenomen, am pierdut foarte mulţi specialişti, am pierdut calitatea actului de justiţie”, a mai spus Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan a spus că a avut mai multe cereri de pensionare de analizat, 76 mai precis.
„În intervalul acesta, doi dintre magistraţi şi-au retras cererile şi au decis să rămână în profesie, în două dintre cereri magistraţii spun că nu s-ar pensiona dacă ar fi siguri că dacă nu ar fi tot acest tăvălug de informaţii privind situaţia lor la pensie. Intenţionez să vb la telefon să îi conving să rămână. Analiza este finalizată pe cele 74 dosare rămase, vor fi publicate vineri după-amiază în Monitorul Oficial, magistraţii care doresc să rămână şi s-au răzgândit, pot să îmi scrie până vineri la amiază. În ceea ce priveşte noua lege cu privire la legea magistraţilor, este agreat de toată lumea că va fi o normă tranzitorie că persoanele care au avut nişte condiţii de pensionare şi le au şi în prezent le vor păstra, nu se afectează drepturile persoanelor care au aceste drepturi”, a declarat preşedintele, potrivit News.ro.
„Din analiza acestor 74 de cereri de pensionare, rezultă o întrebare către CSM: Ce este cu această debandadă? 70% din cererile de pensionare nu indică o dată precisă de pensionare”, a arătat şeful statului.
„Studiind aceste dosare, am observat o prevedere care, în opinia mea, e incorectă şi voi solicita Guvernului să o includă în pachetul doi de măsuri . Este vorba de reîncadrarea magistraţilor deja pensionaţi. Articolul de lege spune că un magistrat care s-a pensionat in trei ani de la acel moment se poate angaja in sistemul de justiţie dar în acel moment primeşte indemnizatia de judecător şi 15 % din pensia lui şi asta nu e corect. Voi solicita ca această posibilitate să fie scoasă din legea privind pensiile magistraţilor şi propunerea mea e să dăm un termen de cinci ani, nu de trei ani, cum este acum, în care judecătorul pensionar să poată să revină doar cu indemnizaţia lui la aceeaşi instanţă de unde a plecat”, a mai spus preşedintele.
„Vreau să avem o discuţie cu toţi factorii interesaţi. În zilele următoare, vor avea loc discuţii cu toţi cei implicaţi – reprezentanţi ai magistraţilor, prim-ministrului, ministrului Justiţiei etc, pentru ca o dată pentru totdeauna să închidem acest subiect si să existe predictibilitate în această privinţă”, a mai spus Nicuşor Dan.
În timul conferinței, președintelui i s-a cerut să explice despre ce debandadă la CSM vorbește.
„În ceea ce privește cererile de pensionare. Nu e admisibil ca în această instituție de elită să nu existe o predictibilitate privind pensionările. Mai departe, pe problema pensiilor magistraților trebuie să avem un dialog”, a spus președintele Nicușor Dan.
Nicușor Dan a reiterat apelul la dialog cu sistemul judiciar, invocând scăderea calității actului de justiție în ultimii ani. „Trebuie să avem un dialog pe problema magistraților. Mulți dintre noi vedem, din păcate, scăderea actului de justiție în ultimii 4–5 ani tocmai pentru că nu a existat acest dialog”, a continuat șeful statului.
„O să particip, de-a lungul mandatului, la multe ședințe ale CSM cu subiecte pe care le voi pregăti foarte bine”, a declarat președintele.
În privința sporurilor din justiție și a imaginii publice a sistemului, Nicușor Dan a transmis:
„Este un dialog necesar pe care urmează să-l avem, astfel încât, la capătul acestui dialog, să închidem mai multe lucruri. Pe de o parte, să dăm predictibilitate pentru meseria de magistrat, atât pentru tinerii care termină o facultate de drept, cât și pentru cei care se întreabă dacă să rămână sau să nu rămână în sistem. Pe de altă parte, să închidem cumva imaginea de multe ori nedreaptă pe care magistrații o au în societate. Trebuie să realizăm o pace socială cu privire la chestiunea asta.”
Regulile pe care le vrea președintele privind notificarea pensionării în avans
Președintele Nicușor Dan a criticat modul în care sunt formulate cererile de pensionare, susținând că lipsa de notificare prealabilă afectează funcționarea sistemului judiciar.
„90% din cererile de pensionare nu verifică această condiție. Oamenii spun: «vreau să mă pensionez», fără să notifice înainte. Consecința e că nimeni nu prevede când va fi momentul pensionării și colegii mei sunt asaltați de telefoane: «hai, când va semna președintele?», pentru că trebuie să știm cum să facem completurile. Președintele nu este un notar. Constituția i-a dat rolul de a da decretul de eliberare din funcție prin pensionare, tocmai pentru a veghea la corectitudinea acestui proces”, a declarat Nicușor Dan, președintele României.
El a anunțat că, din acest moment, dorește introducerea unei reguli clare privind notificarea pensionării în avans, astfel încât să existe predictibilitate în sistem.
Cum vreau să lucrăm din acest moment? Vreau ca un magistrat care dorește să se pensioneze să anunțe cu cel puțin 90 de zile înainte.
„În aceste 90 de zile și președintele, și CSM să poată face verificările necesare și, în acele 90 de zile, magistratul să rezolve să nu mai aibă nicio obligație în complet în momentul când își încheie mandatul. Vreau să existe în interiorul instituțiilor de justiție această predictibilitate”, a spus șeful statului.
Nicușor Dan a adăugat că, analizând dosarele de pensionare, a identificat o prevedere pe care o consideră incorectă și care, în opinia sa, ar trebui modificată.
„Studiind dosarul, am văzut o prevedere în legea 303/2022 care e incorectă în opinia mea și voi solicita ca modificarea aceasta să fie în pachetul al doilea de măsuri privind reforma pensiilor magistraților”, a afirmat președintele.
Acesta a explicat că articolul respectiv permite reîncadrarea magistraților deja pensionați în sistemul de justiție, cu un beneficiu suplimentar pe care îl consideră nedrept.
„Anume reîncadrarea magistraților deja pensionați. Articolul spune că un magistrat care s-a pensionat se poate reangaja în sistemul de justiție, dar când face asta primește și indemnizația de judecător și 15% din pensia lui. Și asta nu e corect. Am vorbit de magistrați care aleg să rămână în magistratură și nu e corect ca un coleg de-al lor să reintre în magistratură și să ia cu 15% mai mult”, a adăugat el.
Președintele a anunțat că va propune eliminarea acestui mecanism și înlocuirea lui cu o variantă care permite revenirea, dar fără beneficii suplimentare.
Voi solicita ca această posibilitate să fie scoasă din legea privind statutul magistraților.
„Propunerea mea e să dăm un termen nu de 3 ani, ci de 5 ani în care judecătorul pensionat, fără condiții, să poată să revină doar cu indemnizația, la aceeași instanță de unde a plecat”, a declarat Nicușor Dan.
Dan: Ca principiu e bine ca magistraţii să fie bine plătiţi, tocmai pentru că importanţa socială a muncii lor este mare
Preşedintele Nicuşor Dan a mai declarat, în conferința de presă de iercuri, că în principiu e bine ca magistraţii să fie bine plătiţi, tocmai pentru că importanţa socială a muncii lor este mare şi pentru a preveni ca, în momentul în care dezbat cauze importante, să nu fie tentaţi de diferite chestiuni colaterale. Mai departe, dacă salariul trebuie să fie 3.000 de euro, 5.000 de euro, 6.000 de euro, asta este o dezbatere pe care noi trebuie să o avem în societate, a mai spus şeful statului.
„În primul rând, să ne uităm la salarii, la indemnizaţiile magistraţilor, care sunt 4.000 de oameni, 4.000-5.000 de oameni în România. Ca principiu e bine ca magistraţii să fie bine plătiţi. Tocmai pentru că importanţa socială a muncii lor este mare şi tocmai pentru a preveni ca, în momentul în care dezbat cauze importante, pe de o parte să nu fie temtaţi de diferite chestiuni colaterale, pe de altă parte să aibă o siguranţă, un confort al muncii lor, pentru că deciziile lor au uneori mize de zeci de milioane sau de zeci de mii de persoane”, a spus preşedintele Nicuşor Dan.
El a precizat că acesta este un principiu cu care este de acord.
„Mai departe, dacă salariul trebuie să fie 3.000 de euro, 5.000 de euro, 6.000 de euro, asta este o dezbatere pe care noi trebuie să o avem în societate. În ceea ce priveşte pensia, pensia raportată la salariu, aici este problema noastră şi asta este una din discuţiile care urmează în zilele următoare, dacă ea trebuie să fie 70-80% din salariu, tocmai pentru a încuraja oamenii ca atunci când sunt la apogeul capacităţilor profesionale să rămână în sistem”, a menţionat Nicuşor Dan.
Editor :