Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare găzduiește, în această perioadă, nouă studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, care desfășoară stagiul de practică în cadrul instituției.
Grupul este format din studenți din anul I, anul II și din cadrul programului de master profesional, aceștia urmând să își consolideze pregătirea profesională sub îndrumarea tutorilor desemnați din cadrul IPJ Satu Mare.
Pe durata stagiului, viitorii ofițeri vor avea ocazia să își dezvolte competențele practice, să își aprofundeze cunoștințele teoretice și să se familiarizeze cu activitatea operativă specifică muncii de poliție.
Reprezentanții instituției transmit că obiectivul principal al perioadei de practică este sprijinirea formării profesionale a studenților și pregătirea acestora pentru exercitarea meseriei în condiții de responsabilitate și profesionalism.
Conducerea inspectoratului le-a urat succes studenților în parcursul profesional și în pregătirea pentru cariera în structurile Poliției Române