20 C
Satu Mare
27 aprilie, 2024

O bătrână din Satu Mare, intoxicată cu fum, a fost salvată dintr-un incendiu

09.03.2024 10:28

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

O femeie de 70 de ani, în stare de semiconștiență, a fost salvată dintr-un apartament cuprins de un incendiu.

O femeie de aproxativ 70 de ani a fost salvată, sâmbătă dimineață, dintr-un incendiu care a cuprins un apartament din municipiul Satu Mare, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș”, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat 10 cadre militare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

”La locul evenimentului s-a constatat că în interior se afla o persoană de sex feminin, cu vârsta aproximativă de 70 ani, în stare de semiconștiență. Echipajele de pompieri au acționat imediat la extragerea acesteia din apartamentul afectat, fiind predată în condiții de siguranță echipajului medical prezent la fața locului.

Paramedicii i-au acordat primul ajutor victimei, care prezenta simptome de intoxicare cu fum și arsuri la nivelul căilor respiratorii. Victima a fost preluată ulterior de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare”, precizează ISU.

Echipajele pompierilor au lichidat incendiul, astfel că s-a oprit propagarea flăcărilor la celelalte camere și la apartamentele învecinate.

Pompierii au procedat la ventilarea și aerisirea întregului apartament, neimpunându-se măsura evacuării blocului.

”În urma incendiului au ars obiecte de mobilier dintr-o singură încăpere iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații închise”, a mai arătat ISU.

10 Martie 2024, 20:40

Sursa: https://www.dcnews.ro/o-batrana-din-satu-mare-intoxicata-cu-fum-a-fost-salvata-dintr-un-incendiu_951875.html

Ultimă oră

Același autor